Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Cu atât de puţin timp înainte de alegeri, una dintre pasiunile arzătoare ale actualei puteri este ocuparea tuturor fotoliilor din toate instituţiile unde Parlamentul are menirea să numească în funcţie persoane la anumite intervaluri legiuite. Prin mişcări ştiute şi numărări mesteşugite, ea – puterea – a reuşit să facă acest lucru anul trecut, la Curtea Constituţională. Zilele acestea sunt de decis şase numiri la Curtea de Conturi. Cum e vorba despre instituţia care verifică legalitatea folosirii banului public, PDL vrea toate aceste posturi pentru el şi sateliţii săi. La CNSAS există aceeaşi problemă în legătură cu un post. La CNA, numirea pentru un post devenit vacant din punct de vedere legal se amână la nesfârşit. La TVR, plecarea la pensie a doamnei Rodica Culcer e şi ea amânată ad calendas grecas, cam ca intrarea României în spaţiul Schengen. Exemplele pot continua, şi aceste practici vor continua şi ele, fără îndoială.
Eu cred însă că anumite probleme merită o discuţie. Dacă vom considera, într-un fel – care mie mi se pare vetust şi simplist –, că democraţia e o dictatură a majorităţii, atunci acest fel de a numi în posturi poate fi în regulă. De fapt, ar trebui să nu mai avem nici organisme de tip colegial. Dacă totul trebuie să fie de aceeaşi culoare politică, ar fi suficient, eficient şi ieftin un singur om. Vine un partid, îşi pune omul, pleacă partidul, pleacă şi omul. Dezbaterile au loc în forul său interior.
Dacă însă concepem democraţia ca pe un sistem în care trebuie reprezentate şi auzite toate tendinţele politice cu o anumită relevanţă, atunci lucrurile nu stau bine deloc. Instituţii de genul celor pomenite mai sus, tocmai de aceea au în frunte organisme colegiale, cu mai mulţi membri. Aşa au fost gândite. Chiar dacă majoritatea guvernamentală constituită la un moment
