Parlamentul grec a adoptat, marţi seara, un amendament care introduce de urgenţă un nou impozit imobiliar, care să contribuie la acoperirea deficitul public şi la îndeplinirea obiectivelor bugetare ale ţării.
Impozitul, care se înscrie în măsurile de austeritate impuse de creditori Atenei, a provocat nemulţumiri în rândul populaţiei Greciei. Taxa a fost adoptată cu 155 de voturi "pentru", dintr-un total de 297. Partidele din opoziţie s-au pronunţat contra introducerii noii taxe.
"Important este să îndeplinim obiectivele bugetare din 2011 şi 2012", a declarat, în Parlament, ministrul de finanţe Evangelos Venizelos.
Potrivit Ministerului de Finanţe de la Atena, "valoarea totală a proprietăţilor imobiliare din ţară se ridică la circa 400 de miliarde euro, iar impozitul - aplicat unei suprafeţe de 562 milioane metri pătraţi construiţi - nu reprezintă decât 0,2% din valoarea reală a proprietăţilor imobiliare, nivel complet tolerabil".
Venizelos s-a angajat să-i scutească pe şomerii de lungă durată de la plata acestui impozit, cu condiţia ca veniturile familiale să nu depăşească 12.000 de euro şi ca valoarea bunului imobiliar în cauză să nu fie mai mare de 150.000 de euro.
Aprobarea noii taxe a fost salutată de cancelarul german Angela Merkel.
"Vrem o Grecie puternică în zona euro, iar Germania este gata să ofere orice tip de sprijin necesar", a spus oficialul de la Berlin, adăugând: "Am văzut că Grecia este pregătită să îndeplinească condiţiile stabilite de Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană. Vom discuta în amănunt cum vom putea ajuta Grecia".
ALINA VASIESCU Parlamentul grec a adoptat, marţi seara, un amendament care introduce de urgenţă un nou impozit imobiliar, care să contribuie la acoperirea deficitul public şi la îndeplinirea obiectivelor bugetare ale ţării.
Impozitul, care se în