La aproape zece ani de la apariţia cărţii „De la Timişoara la Viena", Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului „George Enescu", revine cu o nouă carte de amintiri. Lansată în timpul Festivalului, volumul „Spuse, trăite, dorite" reia amintiri de început, relatate, de această dată, cu detaşarea pe care ţi-o conferă trecerea timpului, dar şi unele din perioada în care era director la Staatsoper, Viena, evocate acum din postura celui care nu mai este direct implicat în conducerea acestei instituţii.

Deşi amintirile din perioada timişoreană se întind în volum pe parcursul a doar câteva pagini, sentimentul de apartenenţă la România a lui Ioan Holender, o persoană ce ilustrează cel mai bine conceptul de multiculturalitate, este vizibil. Tot aşa cum vizibilă este şi energia cu care Ioan Holender trăieşte, precum şi implicarea totală în pasiunile lui dintotdeauna: opera, muzica, teatrul. Este o carte vie, în ciuda multelor detalii tehnice, care îţi dă senzaţia unei dialog faţă în faţă cu autorul ei.

Între două autografe, încurajată de privirea vie şi vioiciunea cu care se întreţinea Ioan Holender cu admiratorii, i-am pus câteva întrebări despre această a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu".

Domnule Holender, cum consideraţi această ediţie a Festivalului, comparativ cu cea de acum doi ani?

Ioan Holender: A rămas în aceleaşi limite, respectabile, dar numărul dirijorilor de prim rang - Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Antonio Pappano, Valery Gergiev, Daniele Gatti - şi a orchestrelor este mai numeros, cum n-a fost niciodată. Important este că acest festival este un îndemn şi o întărire a conştiinţei oamenilor de aici că putem avea şi noi astfel de evenimente culturale. Îmbogăţirea elementului spiritual al oamenilor este pentru mine o întâietate.

Cum vi se pare Bucureştiul anul acesta?

I.H: Toţi cei care vin în fe