Şoferii români care conduc autovehicule înmatriculate în altă ţară vor prezenta la control poliţiei rutiere un document doveditor al titlului cu care vehiculul este deţinut şi traducerea legalizată a acestuia, conform proiectului de modificare a legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice. Ministerul Administraţiei şi Internelor a supus dezbaterii publice proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Actul normativ se completează cu mai multe prevederi referitoare la documentele pe care trebuie să le prezinte şoferii care conduc vehicule înmatriculate în alt stat.
Astfel, potrivit noului proiect de lege, conducătorii auto cu domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa normală în România care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat într-un alt stat sunt obligaţi să prezinte la cererea poliţistului rutier şi un document doveditor al titlului cu care vehiculul este deţinut. Acest document trebuie să fie însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de un traducător autorizat cu semnătură legalizată.
Datele referitoare la autovehiculul înmatriculat în alt stat şi documentul doveditor al titlului cu care vehiculul este deţinut se înscriu în evidenţa autovehiculelor sau remorcilor înmatriculate în alte state, care se ţine de către poliţia rutieră.
Totodată, proiectul de act normativ prevede că autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state şi deţinute cu orice titlu de persoane din România nu pot fi conduse pe drumurile publice decât pentru o perioadă de maximum 90 de zile de la data dobândirii titlului şi nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic. Prin excepţie, aceste dispoziţii nu se aplică în anumite cazuri.
@N_