Drama SF apocaliptică este cea mai recentă peliculă a lui Lars von Trier, lansată în primăvară la Cannes.
Pentru că nu poate trece neobservat, regizorul Lars von Trier a stârnit controverse la Festivalul de la Cannes prin declaraţiile sale de simpatie pentru Hitler. Organizatorii l-au „înnobilat" cu titlul de persona non grata, iar Kirsten Dunst a luat trofeul pentru cea mai bună actriţă de la Cannes.
„No more happy endings", spunea von Trier în 2009, la începutul filmărilor pentru „Melancholia", după ce încheiase şi lansase un alt proiect controversat, filmul „Antichrist". De la deznădejdea din „Antichrist", regizorul trece la melancolie, o stare pe care o trăieşte eroina principală, strania Justine (Kirsten Dunst), care luptă cu disperare să ajungă la fericire.
Şi, la fel ca în „Antichrist", „Melancholia" începe cu o uvertură, într-o succesiune de secvenţe şi fotografii pe muzica din „Tristan şi Isolda" de Wagner, o parte din ele fiind viziunile extraordinare ale lui Justine despre sfârşitul lumii, dar şi dramatice şi grandioase imagini despre coliziuni cosmice.
Un dezastru ca o pictură
De la început filmul trimite la o stare de dualitate. Este împărţit în două, prima parte purtând numele lui Justine, iar a doua numele surorii mai mari, Claire (Charlotte Gainsbourg). În prima, Justine vine zâmbind la propria ei nuntă alături de mirele Michael (Alexander Skarsgård), recepţia fiind organizată pretenţios la castelul lui Claire şi a soţului ei, John (Kiefer Sutherland). Toată petrecerea se face sub semnul unui fenomen astral unic: planeta Melancholia e în drum spre Pământ.
Indiferent cât de mult se chinuie să arate fericită, în final Justine este doborâtă de starea ei obişnuită, tristeţea. „Personajul ei se bazează mult pe cine sunt eu şi pe experienţele mele vis-à-vis de profeţiile apocalipsei şi pe depresie. În timp ce Claire este m
