După o lună de hegemonie a muzicii clasice, Festivalul „George Enescu“ s-a încheiat duminică, 25 septembrie. O lege nescrisă a jurnalismului cultural face ca evenimentele ce deschid un festival să primească adesea mai multă atenţie decît cele care îl închid: est natura hominum novitatis avida. Dar ultimele zile de festival îmi dau toate motivele să nu trec prea repede la momentul concluziilor grăbite şi al sugestiilor de ansamblu. Şi aceasta în primul rînd datorită unui magistral itinerariu în muzica primului clasicism vienez (22-24 septembrie), alături de două dintre cele mai importante orchestre europene cu instrumente istorice: Amsterdam Baroque Orchestra, respectiv Orchestra of the Age of Enlightenment. Fiecare au fost însoţite de propriul cor, iar la pupitrul dirijorului s-au succedat Ton Koopman, Trevor Pinnock şi Adam Fischer. Aşa cum ne-am obişnuit cititorii în perioade de belşug, această cronică va avea două episoade: Mozart, în lectura lui Koopman săptămîna aceasta, oratoriile Creaţiunea şi Anotimpurile de Haydn, în numărul viitor. Ton Koopman ne-a rezervat un program construit în jurul celor mai contrastante două mise din creaţia lui Mozart: pe de o parte, sumbrul Recviem (KV 626, în versiunea tradiţională Mozart-Süssmayr), cu toată mitologia lugubră care-l înconjoară, iar de cealaltă parte, luminoasa şi jubilanta Misă a Încoronării (Kronungsmesse, KV 317). Între aceşti doi poli a fost intercalat motetul Ave Verum Corpus (KV 618). Recunosc că am aşteptat cu un amestec de entuziasm şi îngrijorare acest concert, din motive care merită, cred, detaliate. Entuziasmul e uşor de explicat: cu excepţia Creaţiunii lui Haydn, prezentate în cadrul ediţiei din 2009 a Festivalului Enescu de Marc Minkowski şi Les Musiciens du Louvre, era pentru prima dată cînd Bucureştiul avea ocazia de a asculta o orchestră istorică abordînd repertoriul clasic, iar experimentele