Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şereş dezinforma ca să-i acopere pe ,,băieţii deştepţi“

Publicat in Adevarul, vineri 30 septembrie 2011 ·

,,HIDROELECTRICA“ Procurorii îl acuză pe fostul ministru al Economiei că i-a acoperit pe samsarii de energie, măsluind informări către Parchet.

Favorizare la subminarea economiei naţionale şi sprijinirea unei asociaţii infracţionale. Acestea sunt acuzaţiile pe care procurorii DIICOT i le aduc fostului ministru al Economiei, Codruţ Şereş (42 de ani), trimis în judecată ieri în dosarul ,,Hidroelectrica", aflat pe rolul Curţii Supreme. Alături de Şereş, în această cauză, vor mai judecaţi şi opt foşti directori ai companiei energetice, acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale, fapte pentru care riscă închisoare pe viaţă.

Buzăianu, anchetat mai departe

Procurorii susţin că, în perioada 2000-2005, cei opt directori s-ar fi comportat ca nişte ,,simpli negustori de energie", derulând, cu firmele unor ,,băieţi deştepţi", tranzacţii prin care au pus în pericol Sistemul Energetic Naţional. În plus, au şi prelungit ilegal o parte dintre aceste contracte, într-o perioadă de ,,prohibiţie", în care rezervele hidroenergetice erau grav afectate de secetă. În total, în cei cinci ani vizaţi de ancheta procurorilor, ,,Hidroelectrica" a fost prejudiciată cu 536 de milioane de lei, echivalentul a 135 de milioane de euro.

Mare parte din prejudiciu, mai exact, peste 195 de milioane de lei (peste 45 de milioane de euro) a fost produs în anul 2003, ,,când în România s-au instalat semnele unei secete hidrologice fără precedent în ultimii zeci de ani", după cum notează anchetatorii. Asta, în mare parte, în baza unor contracte de cumpărare şi vânzare de energie derulate cu Energy Holding, societate controlată până în 2002 de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, caracterizat de Traian Băsescu drept ,,cel mai deştept băiat deştept din energie".

Samsarii cumpărau ieftin şi vindeau scump

Practic, în 2003, când Guvernul ar fi trebu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 17 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 14 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 25 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 11 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 9 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°