* Povestile acestea sunt amintiri din copilaria petrecuta la marginea padurii, in curtea uriasa a bunicii, mama tatalui meu. Pe unele dintre ele le-am trait eu, altele mi-au fost povestite de batranii langa care am copilarit, unchi, vecini si matusi, iar celelalte s-au tesut in mintea mea, pornind fie de la o vorba auzita intamplator, candva, fie de la cate un detaliu din lumea aceea de demult, care a ramas vie, de-a lungul anilor, fara sa fie acoperita de ceturile toamnelor si-ale uitarii *
Merele cantatoare
Cateodata, venea la Buna un mosulet alb la par, cu ochi vesnic inlacrimati, parca de o bucurie fara nume. Isi lasa straita langa usa, se aseza pe lavita si dadea din cap: "Catita, Catita, ce mai faci, tu, Catita draga?" Si-abia dupa ce primea raspuns la intrebarea asta, care mie mi se parea foarte grea, caci daca mi-ar fi pus-o mie cineva n-as fi stiut ce sa raspund, caci niciodata nu faceam ceea ce trebuia, deci, dupa ce primea raspunsul, se apropia de straita, scotea de acolo, de fiecare data, cate doua mere pe care le stergea mai intai cu coltul sfeterului verde si apoi mi le intindea, scuturandu-mi-le incet pe langa urechi. Merele "cantau", semintele lor se miscau in casuta prea larga in care dormeau si zornaitul lor era inmuiat oarecum de invelisul zemos si parfumat. Doamne, ce-mi mai placeau merele acelea, cat m-am jucat cu ele, cat le-am mai ascultat "cantand" si cum m-au inselat ele de tare, caci tocmai datorita lor n-am inteles eu ca drumurile mosului Chimu prin curtea Bunii n-aveau alt scop decat s-o convinga la un maritis tarziu, care sa le uneasca singuratatile batrane. Cata vreme eu ascultam muzica merelor, mos Chimu incerca s-o convinga pe Buna sa renunte la vaduvia ei alba, inceputa la treizeci de ani. Asta am aflat-o mult mai tarziu, mult dupa ce am inmormantat-o pe Buna, cu tot cu naframa ei alba, de vaduva curata, naframa