Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Municipalitatea pavează Parcul Traian ca un test pentru cum va arăta Piaţa Unirii

Publicat in Bihoreanul, vineri 30 septembrie 2011 ·

Parcul Traian se va transforma în şantier. Consiliul Local a aprobat joi, la propunerea primarului Ilie Bolojan, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de reamenajare a zonei, investiţie estimată la circa 250.000 euro inclusiv TVA. "Este vorba de un proiect "test" pentru modul în care va arăta viitorul pavaj din strada Vasile Alecsandri şi din Pieţele Unirii şi Ferdinand", a declarat primarul în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat întâlnirea deliberativului local.

Bolojan mizează pe faptul că în urma reamenajării Parcului Traian, orădenii vor putea să îşi facă o idee cu privire la modul în care vor arăta după reabilitare cele mai importante zone centrale ale oraşului. "Vrem să evităm să dăm cu capul de zid astfel încât la licitaţia de anul viitor să mergem la sigur. O piaţă a Unirii nereuşită ar fi un lucru extrem de grav", a spus Bolojan.

Reamenajarea Parcului Traian implică pavarea cu granit italian a unei suprafeţe de circa 1.500 metri pătraţi, amenajarea de spaţii verzi, înlocuirea mobilierului stradal şi a corpurilor de iluminat. Durata de execuţie a lucrărilor este estimată la patru luni. Lucrările la pavaj va fi realizat chiar de meşteri italieni.

Grădina publică "Ciuperca"

În cadrul şedinţei de joi, aleşii orădenilor au mai aprobat cu unanimitate de voturi proiectul municipalităţii de reamenjare a dealului Ciuperca în vederea transformării lui într-o grădină publică. "Dorim să amenajăm o zonă verde care să corespundă nevoilor de relaxare a orădenilor. În acest scop vom depune la începutul anului viitor un proiect prin care sperăm să obţinem finanţare nerambursabilă europeană", a spus Bolojan.

Primăria speră să obţină fonduri printr-un program transfrontalier româno-maghiar pentru reconfigurarea întregii zone. Proiectul presupune amenjarea de terase înierbate menite să stabilizeze versantul, oferind în acelaşi tim

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 43 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 38 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum 51 minute
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum 52 minute
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°