Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a făcut Chivu 39 de zile în concediu

Publicat in Vocea Brailei, vineri 30 septembrie 2011 ·

Cunosc persoane care dacă vor să plece două săptămâni în concediu, sunt ameninţate că vor fi date afară, că îşi vor pierde locul de muncă. Asta în timp ce comisarul şef Cătălin Chivu, şeful Poliţiei Brăila, a stat nu mai puţin de 39 de zile în concediu.

Asta este, probabil că Chivu, spre deosebire de amicii mei la care făceam trimitere mai sus, are infinit mai multă carte. Hai c-am glumit, bre, vi se pare cumva că Chivu are faţă de om care în clasa a XII-a îşi petrecea după-amiezele la bibliotecă?

În sfârşit, puţin îmi pasă mie acum de contractul colectiv de muncă al poliţiştilor şefi, care le acordă acestora jdemii de zile de concediu, fiind mai presus de alţi angajaţi din alte domenii de activitate. În schimb, mă întreb ce naiba o fi făcut comisarul şef timp de 39 de zile în concediu, în perioada 9 august - 17 septembrie. Variante de răspuns ar fi cu duiumul, numai că nu îmi permite spaţiul să scriu acum pomelnice despre concediul lui Chivu. Prin urmare, mă voi opri doar la două dintre acestea, în ordinea importanţei pentru Chivu, aflat într-o binemeritată pauză de odihnă.

1. Chivu a plecat în excursie în Republica Moldova, să discute cu câţiva parteneri de afaceri din Raionul Cahul. La graniţă i s-a spus că a fost declarat persona non grata în Raionul Cahul, motiv pentru care Chivu, foarte calm, a decis pe moment: "Atunci lăsaţi-mă să merg la Raionul de Băuturi".

2. Chivu s-a antrenat intens, timp de 39 de zile, ca să ghicească numerele la Loto, la Marea Extragere de Revelion. În cele din urmă a reuşit să ghicească toate cele şase numere, numai că două dintre acestea i-au ieşit cu virgulă. Cunosc persoane care dacă vor să plece două săptămâni în concediu, sunt ameninţate că vor fi date afară, că îşi vor pierde locul de muncă. Asta în timp ce comisarul şef Cătălin Chivu, şeful Poliţiei Brăila, a stat nu mai puţin de 39 de zile în co

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum o ora
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum o ora
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Groaznic accident în care a decedat mama gimnastei Gina Gogean: Șoferița era sora gimnastei. Maricica se află acum în stare gravă la spitalul din Galați

Ziua News acum 6 ore
ISU Galați a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un accident rutier la ieșire din Piscu spre Tecuci. Conducătorul unui autoturism, o femeie de 42 de ani pe nume Maricica P. care probabil a adormit la volan, a pierdut direcția de mers și a intr

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum o ora
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Atac cu cuțitul la metrou. Trei persoane au fost rănite

Ziare.com acum 59 minute
Trei persoane au fost rănite, duminică, 26 mai, într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, informează autoritățile, potrivit presei internaționale. Agresorul a fost identificat după câteva ore de investigații și se află în arest. Vi

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°