În perioada 03 - 07 octombrie 2011 la Centrul Chinologic Sibiu va avea loc Ediţia a 8 - a a Campionatului Naţional de Dresaj al Câinilor de Serviciu. Competiţia este organizată de către Centrul Chinologic Sibiu, cu sprijinul Centrului Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
La concurs vor participa echipe reprezentative ale structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum Inspectoratul General al Poliţiei Române, Poliţia Română de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti şi Centrul Chinologic Sibiu. Pentru prima dată, vor participa la competiţie cupluri chinotehnice din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor din România şi din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază. De asemenea, având în vedere că a devenit o tradiţie participarea internaţională la Campionatul de Dresaj, au fost invitaţi să participe alături de noi la competiţie reprezentanţi ai structurilor din cadrul Ministerului de Interne al Bulgariei.
”Competiţia va fi găzduită şi organizată din punct de vedere tehnic de către personalul de specialitate al Centrului Chinologic Sibiu, o parte din probele de concurs urmând a se desfăşura în spaţiile special amenajate din cadrul unităţii noastre”, spune Alexandra Scăunaș, de la Centrul Chinologic Sibiu.
Festivitatea de deschidere va avea loc marţi, 04 octombrie, la orele 10:00, iar festivitatea de premiere şi închiderea Campionatului va avea loc joi, 06 octombrie, la orele 14:00.
Accesul publicului sibian va fi permis miercuri şi joi, între orele 09:00 – 14:00
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: