Mii de persoane au mărşăluit, astăzi, la Lisabona şi Porto, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate instituite de guvernul portughez, care se confruntă cu prima mare manifestaţie naţională de la intrarea lui în funcţiune în luna iunie, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Funcţionarii şi salariaţii din sectorul privat de pe întreg teritoriul ţării au ieşit în stradă, în pofida vremii caniculare, la apelul CGTP, principala confederaţie sindicală, ca să protesteze contra 'sărăciei şi nedreptăţii', conform sloganului acestei acţiuni.
'Nu nedreptăţii!', 'Nu creşterii preţurilor!', 'Nu distrugerii serviciilor de sănătate!', 'Pentru condiţii mai bune de muncă!' se putea citi pe zecile pancarte şi afişe, agitate de demonstranţii care au mărşăluit pe principalele artere ale Lisabonei.
Până la aceasă oră, nu există o estimare privind numărul de participanţi la protest.
A treia ţară, după Grecia şi Irlanda, care beneficiază de asistenţă financiară, Portugalia s-a angajat în faţa Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) să implementeze un program de austeritate sever în scopul reducerii deficitului, asanării finanţelor publice şi relansării economice. Mii de persoane au mărşăluit, astăzi, la Lisabona şi Porto, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate instituite de guvernul portughez, care se confruntă cu prima mare manifestaţie naţională de la intrarea lui în funcţiune în luna iunie, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Funcţionarii şi salariaţii din sectorul privat de pe întreg teritoriul ţării au ieşit în stradă, în pofida vremii caniculare, la apelul CGTP, principala confederaţie sindicală, ca să protesteze contra 'sărăciei şi nedreptăţii', conform sloganului acestei acţiuni.
'Nu nedreptăţii!', 'Nu creşterii preţurilor!', 'Nu distrugerii serviciilor de sănătate!', 'Pentru condiţii mai bune de muncă!