Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţul Giurgiu are un nou subprefect în persoana fostului şef de la SAPARD

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

După expirarea delegaţiei lui Daniel Alexandru Fiţa, cel care, în ultimii ani, a deţinut funcţia de subprefect al judeţului Giurgiu, pe acelaşi post, tot temporar, a fost numit Laurenţiu Dumitru.

Instalarea noului subprefect a avut loc astăzi, în prezenţa secretarilor de stat Mihai Capră şi Marin Anton, a senatorilor Cezar Măgureanu şi Vasile Mustăţea, precum şi a mai multor directori de deconcentrate din judeţul nostru.

Prefectul judeţului, Robert Cristoi, declara, la investirea noului său subaltern:

„Daniel Fiţa şi-a făcut cu cinste datoria, şi nu mă îndoiesc de faptul că şi dumneavoastră, domnule Dumitru, veţi face acelaşi lucru, mai cu seamă că aveţi experienţă de conducere, şi de absorbţie a fondurilor europene. Avem nevoie de asemenea oameni”, a mai precizat Robert Cristoi.

Laurenţiu Dumitru s-a născut la Adunaţii Copăceni, pe 2 mai 1975, este căsătorit şi are un copil. A absolvit Facultatea de Agricultură (promoţia 2000) şi Facultatea de Management, Dezvoltare Rurală şi Inginerie Economică în Agricultură (promoţia 2001) din cadrul Universităţii Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Are mai multe mastere în agricultură, fiind şi doctorand al Facultăţii de Horticultură.

După terminarea facultăţii, a colaborat cu fostul secretar de stat Aurel Pană, la Ministerul Agriculturii, a lucrat ca cercetător la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Economie Agricolă din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole, şi pentru o perioadă a fost şeful SAPARD.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum 34 minute
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Lipsa cimitirelor de animale, o problemă ridicată tot mai des de iubitorii de patrupede din Arad / ”Singura opțiune, la care nu am fi vrut să apelăm, a fost incinerarea”

G4Media acum o ora
Iubitorii de animale din Arad dezbat tot mai aprins, în mediul online, problema lipsei cimitirelor pentru patrupede, mai ales persoanele care locuiesc la bloc plângându-se că nu au unde să-şi îngroape prietenii necuvântători de care au avut grijă an

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum 29 minute
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 42 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°