Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Campionul din Focşani care cucereşte cu racheta de tenis America

Publicat in Adevarul, duminică 2 octombrie 2011 ·

Student al Universităţii Toledo, Ohio, tânărul e cotat printre cei mai buni sportivi. A câştigat peste 20 de competiţii pe tărâm american, fiindu-i înmânat titlul de „Cel mai bun sportiv al anului“. De asemenea, a încheiat primul an universitar cu media generală 10.

A început să practice sportul alb la vârsta de şase ani, sub îndrumarea regretatului antrenor George Bucuroiu. Opt ani mai târziu s-a hotărât să plece la Academia de tenis „Vavassori“ din Italia. Anul trecut, a luat avionul spre America, după ce a câştigat o bursă de 35.000 de dolari la Universitatea Toledo din Ohio.

„ADS“: Cum a decurs primul an de studii în America?

Mircea Dimofte: Sunt foarte fericit că am reuşit să termin cu bine primul an de studii la Universitatea Toledo. A fost un an foarte încărcat atât competiţional, cât şi academic. Academic pot spune că a fost un an perfect, deoarece munca şi efortul depuse au fost răsplătite prin obţinerea mediei finale zece. În urma acestei performanţe, am primit două premii la categoria „Merite Speciale“.

Ce diferenţe sunt între sistemul educaţional românesc şi cel american?

Sistemul educaţional american cred că este mai evoluat decât cel românesc deoarece le oferă studenţilor mai multe oportunităţi. Şi dotările sunt la standarde mult mai înalte, studenţii având posibilitatea de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele teoretice şi practice.

Unde ai participat ca şi jucător al echipei „Tennis Rockets Toledo”?

Anul competiţional 2010-2011 a fost unul foarte încărcat. Am jucat nu mai puţin de 35 de meciuri împreună cu echipa în campionatul „Mid American Conference“, din care am câştigat 24. Pentru mine a fost un an bun deoarece împreună cu partenerul meu am reuşit să obţinem 25 de victorii la dublu şi doar zece înfrângeri, iar la simplu am avut 14 victorii şi 11 înfrângeri. Toate aceste rezultate au contribuit la o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum 55 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Slovacia îl va susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, anunţă preşedintele Peter Pellegrini. Bratislava a avut o solicitare specială pentru a-l sprijini

News.ro acum 11 minute
Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relateaz

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 16 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 34 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°