Persoanele ocupate, dar cu oarecare dare de mână, dar şi administratorii unor firme care se respectă au găsit soluţia pentru a face curăţenie în locuinţă sau în birouri. Sumele sunt cuprinse între 200 şi 400 de lei, în funcţie de firma la care se apelează, de suprafaţa pe care se face curăţenie sau de complexitatea lucrării.
Cei cu venituri mari, dar aflaţi în criză de timp, au găsit modalitatea cea mai comodă de a avea o locuinţă curată. Astfel, contra unei sume, cuprinse între 200 şi 400 lei, pot avea casa sau biroul „lună”.
Petra Vârban, administratorul uneia dintre cele două firme de curăţenie care acţionează la nivelul municipiului nostru, declara că la serviciile firmei apelează, în general, persoane din clasa medie, a funcţionarilor sau a micilor patroni.
„Persoanele cu mare dare de mână nu apelează la serviciile noastre, pentru că ei îşi angajează personal care, zilnic, face curat în locuinţă. Din localităţile limitrofe, nu am prea avut solicitări, singura venită fiind din satul Remuş”, mai spune Petra Vârban.
Costurile lunare pentru a angaja o persoană din afară sunt, după spusele unora dintre „angajatori” de circa trei sute de lei, doar salariul femeii care face curăţenie în casă. Acestei sume i se adaugă altă sută de lei, materialele pentru curăţenie.
În general, anunţurile de asemenea angajări sunt publicate pe videotextul televiziunilor locale, iar persoanele care se angajează lucrează fără contracte de muncă şi fără a beneficia de asigurări sociale sau medicale.
De multe ori, sumele par mari pentru clienţi
Fiind un serviciu nou pe piaţă, mare parte dintre giurgiuveni sunt încă reticenţi, mai ales că e vorba de faptul că în locuinţă intră nişte necunoscuţi, care mai şi „cotrobăie” prin casă. În unele cazuri, a apărut şi întrebarea inevitabilă: „Dar ce faci tu de banii ăştia?”.
Doar că, la final, clientul este