Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie chinuită la Sibiu. Voinţa-Rapid 0-1

Publicat in Adevarul, duminică 2 octombrie 2011 ·

Elevii lui Răzvan Lucescu s-a impus la limită în dauna Voinţei din Sibiu, prin reuşita lui Deac din penalty, obţinut de Roman în minutul 12. Astfel, giuleştenii s-au apropiat la patru puncte de liderul Dinamo.

Sibienii, impulsionaţi de-un public entuziast, au încercat egalarea. Dîlbea l-a pus în dificultate pe Coman cu un şut puternic din lovitură liberă de la 30 de metri(29), dar portarul Rapidului a reuşit să respingă. Popa a ratat în ultimul minut al primei reprize cea mai mare ocazie a echipei sale. L-a driblat scurt pe Alexa şi a şutat la colţul scurt în braţele lui Coman.

Cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut în minutul 71, când golul lui Ionut Coman a fost anulat pe motiv de ofsaid.

# Răzvan Lucescu a improvizat. Antrenorul Rapidului nu s-a putut baza pe Herea, Burcă şi Grigorie, toti suspendaţi, Rui Duarte şi Surdu - accidentaţi. Astfel, Lucescu jr. l-a titularizat în banda dreaptă pe Ezequias, de meserie fundaş stânga.

# Deac, al doilea gol. Giuleştenii au deschis scorul dintr-un penalty dictat de arbitrul Istvan Kovacs, în minutul 10, dar au mai cerut în prima repriză o lovitură de la 11 metri, pentru un presupus henţ în careu a unui jucător de la Voinţa. Deac a marcat al doilea gol pentru Rapid, dup[ cel din prima etap[.

# Au vândut 3000 de bilete într-o zi. Interes mare în rândul ardelenilor pentru meciul cu Rapid. Ieri., în ziua jocului, s-au vândut nu mai puţin de 3000 de bilete, din cele 4500 pe care le-au avut la dispoziţie. De la Bucureşti au venti câteva sute de suporteri ai echipei "feroviare".

VOINŢA SIBIU 0

Miron - Forika, Ţânc, N. Grigore - Bunea, Dîlbea, Lungu (Burlacu 65), Maghici - Antohi (Ed. Nicolae 80), I. Coman (Martinescu 72), I. Popa. Antrenor: Alexandru Pelici

RAPID 1

D. Coman - Ezequias, Marcos Antonio, Glauber, Bozovici - I. Apostol (Grigorie 64), Alexa, Teixeira -

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°