Ultima corida din Catalunya i-a făcut să suspine pe eroii intraţi acum în umbră

Cînd o tradiţie este înmormîntată, identitatea unui neam se cutremură. Se dezechilibrează un fel de a trăi, o rutină, se rupe un stîlp. Puţini ies la număr cei cărora le plac schimbările. De o săptămînă, meseria de matador nu mai există prin preajma Barcelonei. Arenele vor deveni istorie veche, vor primi turişti nu pentru a aclama lupta om-taur, ci doar pentru a li se vorbi despre ele la trecut. Aici a murit, însîngerat, dar demn, un taur de o tonă. Priviţi-i poza - exponat de muzeu! Vedeţi ce mare poate fi acest animal, şi ce puternic? Acum, îl mai puteţi întîlni la piaţă, sub formă de jambon, sau la o fermă, aşteptîndu-şi oricum ora în coada condamnaţilor la moarte.

La fel, toreadorul. Un personaj şi aşa gătit cam încărcat pentru gusturile de azi. Un idol pentru femei. Neiertător, dar atît de dezirabil. Un individ infatuat şi brav, care fără public se va ofili. Un simbol întreg, căzut într-un genunchi şi înţepat chiar în inimă. Aşa se închid cercurile.

De partea cealaltă, asociaţiile de protecţie a animalelor îşi aruncă pălăriile în sus. Au reuşit, măcar aici. Victoria e mare - 300 de ani de corida şterşi în favoarea necuvîntătoarelor. Drepturile animalelor mai presus de om. Luptă inegală, spune PETA, moarte chinuitoare şi ruşinoasă. Obicei anacronic, incompatibil cu modernitatea. Incompatibil cu viaţa. Au dreptate. În plus, taurii catalani au avut noroc şi pentru că zona lor de conflict nu e numai a lor - Catalunya intenţionează să se detaşeze în toate felurile, inclusiv în cel cultural, de restul Spaniei.

La ultima corida catalană, arena s-a zguduit de aplauze, urale, regrete urlate din 20.000 de piepturi, cît să le rămînă ecoul acolo, între ziduri, pentru posteritate. Publicul a onorat matadorul, omul, scoţîndu-l pe braţe pe supereroul lor, un strop barbar,