Criza a intrat în etapa misticismului. Fiţi atenţi ce spun economiştii şi politicienii, şi o să vedeţi că totul poate fi tradus cam aşa: „De-acum încolo, cum o vrea Germania”, „Franţa apără şi păzeşte de Grecia”, „Mare e puterea Fed-ului” (singura entitate capabilă să transforme un tren de hârtie într-un tren de hârtii de 100 recunoscute de toate băncile de pe lumea asta), „China ajută!”. Pe fondul acestor revelaţii, însuşi profetul crizei – omul care a anunţat că ne ducem dracu’ cu un an înainte să ne ducem – cochetează cu apocalipsa, zice de războaie postdefault care să ne pedepsească pentru păcatul datoriilor suverane. Te apucă disperarea şi nervii: Domne, da’ chiar nu mai există speranţă? Chiar vom ajunge şi faliţi, şi în tranşee? Oare tot ce ne-a rămas de făcut e să ne bem repede banii de întreţinere, pentru a nu cădea în gheara inamicului? Nu! Cine a zis „Nu”? Ei bine, unul de-al nostru. Lumea ne vorbeşte de rău, ne expulzează, ne bagă la puşcărie pe motiv de paşaport vişiniu, dar uite că tot noi îi arătăm Calea.
Poate vă aduceţi aminte că una dintre explicaţiile recentei răscoale din Anglia a fost că niciodată atât de mulţi oameni n-au văzut în vitrină atât de multă marfă, având în buzunare atât de puţini bani. Fireşte, la un moment dat, ei au pus mâna pe cărămidă: zdrang!, şi bariera spre bunăstare cade. Şi asta pentru că nimeni n-a ştiut să le explice cum ne-a explicat nouă vineri Sulfina Barbu: „Trecem cu toţii, vârstnici şi tineri, deopotrivă, prin vremuri dificile, cu o situaţie economică stabilă, dar încă fragilă (senzaţional eufemism în versuri pentru „buza prăpastiei” – n.n.), care ne forţează să alegem între un trai un pic mai bun, dar de scurtă durată, şi securitatea unor venituri modeste, dar pe care să ne putem baza lună de lună”. Practic, ce ne-a promis Sulfina Barbu, fără teama că Guvernul nu va fi în stare să ne şi dea? Făcând rezumat
