"Mişcarea Populară", aflată deocamdată în stadiu embrionar, a ajuns percepută încă dinaintea naşterii ei drept trambulină electorală pentru PDL şi/sau ca o potenţială platformă a lui Traian Băsescu pentru cine ştie ce proiecte de viitor. Principala moştenire a preşedintelui, cea de insider al sistemului transformat apoi în rebel, are însă toate şansele să fie optimal şi involuntar prezervată prin intermediul actualei alianţe a opoziţiei - având în vedere inevitabila dezamăgire a electoratului faţă de guvernarea de care USL ar fi capabilă.

Alianţa dintre partidele lui Victor Ponta şi Crin Antonescu vizează substituirea actualului pluralism, aşa haotic cum e, şi a sporadicelor eforturi de diminuare a conduitei arbitrare în viaţa publică cu formula politică „patron-client", din păcate binecunoscută destulor români. Lozinca Uniunii, pe care are grijă s-o repete cu fiecare ocazie, este „cu noi nu veţi mai avea parte de incertitudini". Fireşte că nici USL nu are cum să rămână ferită de disensiuni, dar dincolo de gâlcevile inerente, mai mici sau mai mari, dintre social-democraţi şi liberali este limpede de pe acum că toată lumea va avea grijă să urmeze cu sfinţenie regulile jocului politic, aşa cum au fost stabilite de Ion Iliescu după 1989: privatizările, concesionările şi francizările se fac arbitrar, beneficiarii dornici să încheie afaceri comode cu statul provenind, de regulă, din cercuri influente şi extrem de bine conectate.

Marea problemă rezidă în faptul că această abordare avalorică şi cinică a politicii nu a prea dat randament nici în vremurile de glorie ale părintelui ei: materialismul feroce şi traficul de influenţă mai mult sau mai puţin mascat au fost la ordinea zilei în toate formaţiunile năşite de Iliescu, indiferent că s-au numit FSN, FDSN, PDSR sau PSD, - creându-le acestora de-a lungul anilor numeroase probleme, imposibil de mascat cu ajut