Ultima campanie de colectare a electrocasnicelor ieşite din uz nu s-a bucurat de mare succes la Aiud. Doar o mână de vechituri au reuşit să adune angajaţii de la salubritate.
Ultima campanie de strângere a deşeurilor electrocasnice organizatăla Aiud a fost probabil, sabotată de criză. Oamenii nu şi-au mai scos în faţa casei vechiturile pentru ca lucrătorii de la salubritate să le ducă, mai departe, la reciclat. Şi acest lucru este demonstrat de cifrele centralizate de Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec).
Frigiderele depăşite de vremuri, maşinile de spălat scorojite de ani şi televizoare alb-negru de dinainte de ‘89 lăsate prin debarale, prin balcoane sau în podul casei, ridicate de angajaţii de la salubritate au cântărit, în total, puţin peste trei tone. Cantitatea s-a redus cu o tonă faţă de campnia precedentă. Asta, în ciuda faptului că au participat activ mai mulţi oameni.
„Peste 300 de oameni s-au prezentat la punctele de colectare amenajate în Aiud, dintre care 29 au şi câştigat premii puse în joc la tombola organizată de RoRec, partenerul autorităţii locale în cadrul campaniei de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Numărul celor care s-au implicat în campaniile noastre este cifra care ne interesează cel mai mult, pentru că ea spune multe”, a precizat Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.
Oamenii din Aiud care vor să scape de echipamentele electrice şi electronice defecte pot cere informaţii gratuit de la operatorul de salubritate, prin intermediul unui Tel Verde 0800 800 126.
Nu mai este o noutate că micii afacerişti dotaţi cu atelaje iau caimacul programului naţional de colectare a deşeurilor electrice şi electronice. Căruţaşii preiau maşinile de spălat şi aragazele direct de la uşa oamenilor, le scot părţile metalice şi le vând la centrele Remat. Nu-i greu să-i recunoş