"La Paris, şi nu numai la Paris din păcate, avem de câţiva ani, şi chiar şi anul acesta, o recrudescenţă foarte importantă a delincvenţei comise de români. E o delincvenţă care este de altfel deosebit de crudă deoarece utilizează mult copiii", a declarat Claude Gueant pentru postul BFMTV, citează Mediafax.
"Mă aflam la Strasbourg săptămâna trecută, am aflat ceva ce nu ştiam: familiile vând fete tinere cu 120.000 de euro pentru un an, pentru a se consacra furtului. Ele trebuie să ramburseze cei 120.000 de euro în cursul anului", a afirmat ministrul.
"Nu am pronunţat niciodată cuvântul rom. Vorbesc despre români pentru că există un număr de subiecte care trebuie explicate", s-a apărat Gueant.
"Există probleme, trebuie desemnate corect pentru a le putea trata. Cum vreţi să vorbesc cu o ţară de unde sunt originari delincvenţii, pentru a organiza lupta împotriva reţelelor, confiscarea bunurilor şefilor de reţea, dacă nu spun naţionalitatea acestor delincvenţi?", a subliniat el.
Gueant a lansat la începutul lui septembrie o ofensivă împotriva "delincvenţei române", precizând că românii reprezintă o persoană din zece deferite justiţiei la Paris. El a pledat pentru "revenirea în ţară" a autorilor de infracţiuni, inclusiv a minorilor.
"La Paris, şi nu numai la Paris din păcate, avem de câţiva ani, şi chiar şi anul acesta, o recrudescenţă foarte importantă a delincvenţei comise de români. E o delincvenţă care este de altfel deosebit de crudă deoarece utilizează mult copiii", a declarat Claude Gueant pentru postul BFMTV, citează Mediafax.
"Mă aflam la Strasbourg săptămâna trecută, am aflat ceva ce nu ştiam: familiile vând fete tinere cu 120.000 de euro pentru un an, pentru a se consacra furtului. Ele trebuie să ramburseze cei 120.000 de euro în cursul anului", a afirmat ministrul.
"Nu am pronunţat niciodată cuvântul rom. Vorbesc des