Dacă Universitatea Tehnică a deschis festiv noul an universitar vinerea trecută, iar Universitatea de Ştiinţe Agricole în urmă cu o săptămână, astăzi a venit rândul Universităţii „Al.I. Cuza“ şi celei de Medicină şi Farmacie să-şi numere bobocii.
În această dimineaţă este programată deschiderea festivă de la Universitatea „Cuza“. În Aula Magna ,,Mihai Eminescu", reprezentanţi ai conducerii universităţii se vor întâlni cu studenţii din ani mai mari şi cu bobocii.
CLICK pe poze pentru a vedea fotogaleria
Anul acesta, cursul inaugural tradiţional va fi susţinut de prof.univ.dr. Adrian Neculau,de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, pe tema "Universităţile din Universitate. Construcţie şi ruptură identitară în câmpul universitar".
Traficul în Copou a fost dat peste cap din cauza şantierelor deschise la şina de tramvai.
CLICK pe poze pentru fotogalerie
În seara aceasta este programată şi deschiderea festivă a anului de studiu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi.
Premieră în mediul universitar din ţară. Vezi aici ce le pregătesc cei de la „Cuza“ bobocilor
Nebunia cazărilor la Iaşi: un loc la cinci studenţi
Au început cazările în cămine. Vezi aici câte locuri sunt disponibile la facultatea ta!