Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) supune dezbaterii publice proiectul de act normativ privind acordarea de ajutoare poliţiştilor şi militarilor trecuţi în rezervă în cursul anului 2011, în cadrul procesului de reorganizare instituţională, informează Agerpres.
Prin proiectul supus dezbaterii publice se are în vedere reglementarea unor aspecte care privesc modalitatea şi documentaţia necesară înregistrării beneficiarilor ca persoane în căutarea unui loc de muncă la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi situaţiile de stabilire, suspendare şi repunere în plată după suspendare, respectiv încetare a plăţii ajutorului.
Totodată sunt propuse pentru a fi reglementate legal, aspecte privind perioada pentru care se acordă ajutorul, documentaţia necesară, precum şi obligaţiile beneficiarilor după stabilirea dreptului la ajutor.
În scopul asigurării fondurilor bugetare pentru acordarea drepturilor salariale ale personalului a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru anul 2011.
Prin actul normativ menţionat s-a stabilit, printre altele, şi acordarea unor ajutoare din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Potrivit dispoziţiilor în cauză, dacă personalul vizat este apt de muncă, dar nu se poate încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii, beneficiază de plata unui ajutor, stabilit în raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar/poliţist, calculat în funcţie de salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate (50% din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între 1 şi 5 ani, 55% din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între 5 şi 15 ani incl