Judecătoria Alba Iulia dat câştig de cauză familiei din Aiud, care cere Agenţei pentru Prestaţii Sociale achitarea a 6.132 de lei. Suma ar trebui să acopere inflaţia din momentul în care singura mamă de tripleţi din Alba a încasat indemnizaţia de creştere pentru fiecare dintre cei trei copii şi până acum.
Ionela Danciu din Aiud , singura mamă de tripleţi din Alba, a ajuns să fie cunoscută în România după ce s-a luptat cu statul român aproape trei ani şi jumătate. Femeia s-a adresat instanţelor pentru a obţine dreptul la indemnizaţia de creştere pentru fiecare dintre tripleţii săi.
În 2008, o instanţă de la Curtea de Apel Alba Iulia,a admis excepţia de nelegalitate a unui articol din Hotărărea de Guvern 1025/2006 privind indemnizaţiile de creştere a copilului. Aşa lua sfâşit un şir de procese cu statul.
Practic, Ionela a solicitat să i se plătească 600 de lei pentru fiecare dintre cei trei copii. În final, femeia a primit în 9 iulie 2010, suma de 36.000 lei, reprezentând valoarea retroactivă a indemnizaţiilor.
6.132 de lei, suma cerută de mama tripletă
Cum judecătorul nu a obligat la acea vreme Agenţia să-i plătească Ionelei Danciu şi o sumă care să acopere indicele de inflaţie, femeia a apelat din nou la instanţă. Printr-un executor judecătoresc în august 2011, a cerut Judecătoriei Alba Iulia acordarea acestui drept. În total, 6.132 de lei. Aşa, a început al doilea val de procese cu statul.
„Eu am atras atenţia Agenţei de Prestaţii Sociale Alba încă din iulie 2010, că plata retroactivă a indemnizaţiilor de creştere a copilului trebuia făcută prin reactualizarea sumei cu indicii de inflaţie. Pe înţelesul tuturor trebuiau să-mi plătească 5.848 de lei. Suma trebuia să acopere inflaţia din momentul în care am încasat retroactiv indemnizaţiile de creştere şi până acum. Aşa am ajuns din nou în instanţă“, a explicat Ionela Danciu.