„Îngrijoraţi, fatalişti, nefericiţi, rezervaţi, dar în acelaşi timp optimişti şi mândri că suntem români". Aşa ne prezintă un sondaj recent.
Pe unde am umblat prin ţară, am întâlnit destui oameni cumsecade, care îşi fac treaba, îşi cresc copiii, nu-şi doresc foarte multe („sănătate să fie, că restul le-om descurca noi!"), n-au uitat - în ciuda necazurilor - să fie veseli. Când stai de vorbă, la o bere, în cercuri de prieteni şi cunoscuţi, între amici şi vecini, te simţi ca între oameni cumsecade, nici mai buni, nici mai răi decât alţii. Sondajele însă măsoară percepţiile de ansamblu ale oamenilor la un moment dat şi, tocmai de aceea, nu prea se potrivesc cu ceea ce simţim pe pielea noastră şi cu ceea ce vedem „cu ochii noştri".
De curând, IRES a realizat un asemenea sondaj despre „starea naţiunii". E treaba sociologilor să interpreteze datele şi să dea explicaţii. Eu constat doar că felul nostru de a ne vedea pe noi înşine e, pe alocuri, confuz şi contradictoriu. 93% din concetăţenii noştri sunt mândri că sunt români, 95% cred în Dumnezeu, 70% cred că românii sunt mai inteligenţi decât restul europenilor. După mintea mea, aceste procente ar trebui să ne dea o foarte mare încredere în noi înşine. Dacă suntem aşa deştepţi şi credincioşi, dacă suntem atât de mândri că ne-am născut în această ţară, înseamnă că nimeni nu ne poate sta în cale: ar trebui să construim o Românie pe măsura marilor noastre calităţi. Ei bine, nu ne iese! 70% dinromâni cred că „oamenii obişnuiţi sunt neputincioşi în faţa conducătorilor". Foarte mulţi sunt - desigur - îngrijoraţi de clasa politică, de starea proastă a economiei, a învăţământului, a spitalelor (cauzată, evident, tot de clasa politică), de corupţie. Numai 3% sunt îngrijoraţi de atitudinea şi mentalitatea cetăţenilor. 73% i-ar sfătui pe tineri să plece din ţară.
Carevasăzică - simplu spus -, aşa o mândreţe de p
