Poate plăcea sau nu dl Viktor Orbán, premierul Ungariei, dar nu s-ar putea să nu i se recunoască acestuia că, într-o perioadă extrem de complicată pe plan european şi mondial, încearcă o repoziţionare de remarcat pentru ţara şi naţiunea cărora le aparţine şi că o face nu haotic sau conjunctural, ci după un program ce se arată coerent şi închegat. Piese principale din acest program deranjează profund pe mulţi, sunt contra curentului, unele sfidând cutume sau abordări cu etichetă "europeană". Remarcabil este îndeosebi faptul că programul domniei sale are o componentă economică puternică, trădând intenţia clară de a oferi o bază proiectelor sau obiectivelor politice. Pentru o ţară mică este mai mult decât cutezător că această componentă economică nu ezită să vizeze întărirea statului, evi­tarea subordonării economiei ca­pi­talului străin, refuzul supunerii oarbe faţă de reţetele prescrise de FMI şi chiar de Comisia Europeană şi faţă de dictatul marilor multi­na­ţio­nale vest-europene! Şi multe alte ase­menea care sunt lucruri ce, evident, nu plac pe la Washington sau Bruxelles!

La Bucureşti, componenta economică a programului Orbán ar trebui să se bucure de o minuţioasă atenţie, deşi s-au poate tocmai pentru că o prăpastie desparte abordările guvernării Orbán de cele ale guver­nă­rii de la Bucureşti. În ciuda acestei pră­păstii, o comuniune bizară există între Bucureştiul PDL-ist şi Budapesta FIDESZ-istă. Aparent, explicaţia acestei comuniuni ar fi participarea UDMR la guvernare în România. In­dicii peste indicii contrazic însă această explicaţie. Dl Orbán are evident viziuni şi planuri pe termen lung în legătură cu maghiarimea din Ro­mânia sau poate chiar cu România – cărora le dă glas destul de transpa­rent prietenul său László Tökés – şi care, mai degrabă, au nevoie de o victimizare a maghiarimii din România decât de o participare la guvernare a UDMR şi