Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toti cei 110 absolventi ai Liceului „Callatis“ sunt in prezent studenti

Publicat in Ziua Constanta, marți 4 octombrie 2011 ·

Liceul Teoretic Callatis rămâne una dintre instituțiile de învățământ de elită din județ și chiar din țară. Dovadă sunt rezultatele foarte bune obținute la examenul de bacalaureat din acest an. Astfel, dintre elevii care au avut de trecut acest hop, o singură adolescentă nu a reușit să ia diploma în niciuna dintre sesiuni.

Aflată la conducerea liceului din 2009, dar predând aici în calitate de dascăl din 1998, prof. Livia Costache ne-a declarat că motivele pentru care instituția se menține în top sunt date de implicarea în foarte multe proiecte cu caracter cultural-educativ, cât și de dotările de care se bucură cei care studiază la Callatis.

Așa se face că ulterior derulării examenului de bacalaureat, absolvenții sunt, în proporție de peste 99%, studenți, din 110 absolvenți, trei luând admiterea la facultate cu nota 10. Este vorba despre Ioana Olărașu, singura elevă din județ care a luat bacalaureatul cu nota 10, a intrat, după ce a susținut examenul de admitere, cu nota maximă la Facultatea de Psihologie. De altfel, Ioana participa, anual, la olimpiadele de Psihologie, unde a obținut o mențiune pe țară. Alți doi elevi au intrat la Politehnică tot cu nota 10, alti 7 absolvenți fiind admiși la Medicină, iar alții la Facultatea de Farmacie, Arhitectură, Drept, Informatică etc. "Atât eu, cât și celelalte cadre didactice suntem onorate de aceste rezultate, rodul muncii noastre, al părinților și elevilor fiind răsplătit. Pentru elevii ce vor susține anul viitor examenul de bacalaureat nu pot decât să-i sfătuiesc să învețe foarte mult, altfel vor rămâne fără diplome. Anul viitor, în toate sălile de clasă, vor fi montate camere video, astfel că nu vor avea nicio șansă să copieze din cărți ori de la colegi. Elevii trebuie să conștientizeze faptul că doar învățând vor obține rezultate", a declarat directoarea Liceului Callatis, prof. Livia Costache.

La lic

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Franţa a învins Austria cu 1-0

News.ro acum 39 minute
Echipa naţională a Franţei a învins luni seara, la Dusseldorf, scor 1-0, echipa naţională a Austriei, într-un meci din cadrul grupei D de la Euro 2024. La Dusselforf, Austria a început mai bine, apoi francezii au echilibrat jocul şi au avut primele

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 2 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 2 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 3 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 2 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°