Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEONobel „galactic“ pentru Fizică

Publicat in Adevarul, marți 4 octombrie 2011 ·

Cercetătorii Saul Perlmutter, Brian P. Schmidt şi Adam G. Riess au primit ieri Premiul Nobel după ce au demonstrat că Universul se află într-o expansiune accelerată.

„Mă simt ca atunci când mi s-au născut copiii. Îmi tremură genunchii, sunt foarte încântat şi cumva surprins de această situaţie", a declarat Brian Schmidt, ieri, în timpul ceremoniei de anunţare a câştigătorilor premiului Nobel pentru Fizică de la Stockholm, Suedia. El a împărţit cu Saul Perlmutter şi Adam Riess cea mai înaltă distincţie în domeniul cercetării pentru că au arătat că extinderea Universului se accelerează.

Se ştie de peste un secol că Universul se află în expansiune după Big Bangul care s-a produs în urmă cu circa 14 miliarde de ani, dar nu se cunoştea viteza exactă. „Cei trei au studiat mai multe zeci de explozii ale unor stele, denumite supernove. Lumina celor peste 50 de corpuri cereşti era mai slabă decât se ştia: era un semn că expansiunea Universului se află într-o fază de accelerare. Această descoperire este uluitoare. Dacă expansiunea continuă să accelereze, Universul se va sfârşi într-un neant de gheaţă", au declarat reprezentanţii comitetului Nobel.

Premiu împărţit

Membrii comitetului au decis ca americanul Saul Perlmutter să primească jumătate din premiu, adică aproximativ un milion de euro. Cealaltă jumătate va fi împărţită între savantul australian Brian P. Schmidt şi cercetătorul american Adam G. Riess. Perlmutter s-a născut în 1959 şi a absolvit cursurile Universităţii California în 1986 din oraşul californian Berkeley.

Este coordonatorul proiectului de Cosmologie Supernova din 1988. De asemenea, el predă astrofizică la Laboratorul Naţional „Lawrence Berkeley" şi la Universitatea California. Schmidt este cetăţean australian, dar s-a născut în SUA, în anul 1967. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe în anul 1993, la Universitat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 16 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 34 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 49 minute
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°