Medicul oftalmolog Mircea Olteanu, membru de onoare al Academiei Române, a murit pe 4 octombrie.
‘Prin stingerea din viaţă a prof. univ. dr. Mircea Olteanu, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, un specialist de înalt prestigiu ştiinţific, a cărui operă a intrat în istoria medicinei româneşti, un profesor de excepţie, un om cu alese calităţi intelectuale şi morale’, se spune în comunicat. Născut la 15 decembrie 1926 la Galaţi, Mircea Olteanu a urmat studiile liceale la Târgu Mureş şi Timişoara şi pe cele universitare la Facultatea de Medicină din Bucureşti. După ce, în 1968, şi-a dat doctoratul cu teza ‘Dinamica pătrunderii fosforului radioactiv în sistemul camerular al ochiului, sub forma unor medicamente administrate local, la animalul normal şi la om, în maladia de iradiere acută’. Mircea Olteanu şi-a continuat specializarea la Paris, Lyon, Odessa, Barcelona, Boston, Baltimore.
Ctitor de şcoală medicală, Mircea Olteanu, fost bursier al ONU, a desfăşurat o bogată activitate didactică în calitate de profesor de oftalmologie şi şef al Catedrei de oftalmologie - ORL al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, şef al Clinicii de Oftalmologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti. A fost profesor vizitator la Londra, Paris, Cordoba (Argentina) şi Tokyo. A fost medic militar cu gradul de general.
Din iniţiativa sa a fost în ţara noastră un centru de transplant de cornee şi a introdus tehnica protezării ochiului cu ‘cornee’ şi ‘cristalin’ din masă plastică. Rezultatele întregii sale activităţi au fost prezentate în peste 140 de lucrări ştiinţifice (tratate, monografii, studii) dintre care amintim ‘Reintervenţii pentru extragerea de corpi străini intraoculari ‘limită’ magnetici prin localizarea intraoperatorie cu grila Atanasiu’, ‘Ecografie oculară’, ‘Glaucomul după keratopla