Televiziunea (ca fenomen) şi publicul său (ca entitate) concubinează ipocrit şi nu vor s-o recunoască. Ambele părţi clamează vrerea, dar sunt dominate de tentaţia facilului şi de greutatea gînditului. Dacă stai şi asculţi un om de televiziune, se va justifica (şi pe bună dreptate) extrem de convingător că orice înşiruire de emisiuni de calitate, cu oameni spălaţi, educaţi şi decenţi, îl va lăsa, din motiv de rating infim, pe drumuri. Dacă te apleci asupra spuselor consumatorului mediu de televiziune, vei auzi un potop de sudălmi la adresa realizatorilor care promovează nonvalorile şi prostul gust. Dacă porţi dialogurile aste în paralel, ai impresia că ai luat-o tu razna. Culmea e că şi unii, şi alţii au dreptatea lor.
Privitorul de meserie declamă solemn că s-ar uita cu mult interes la quality, da' că n-are la ce. Cu un ton aferat, îţi spune că televiziunea a devenit o hazna şi că el, finuţul, se refugiază-n Discovery şi-n alte vânturi intelectuale. Apropo, dacă toţi cei demagogii care susţin de ochii lumii că stau numai pe Discovery chiar asta ar face, ar fi cel mai urmărit post tv din România, iar făurarii de maşinării bizare, ridicătorii de trunchiuri de copac şi mâncătorii de furnici ar putea candida cu succes la preşedinţia republicii. Dacă, însă, eşti un pic viclean şi-l încingi la vorbă pe nemulţumitul de grila ta de programe, o să constaţi că ştie, cu lux de amănunte, mersul divorţului familiei Truică, alcătuirea pe posturi a echipei guvernamentale a poporului de la OTV, starea de spirit a paraşutelor de Dorobanţi şi a băieţilor de bani gata, plus poveştile emoţionante de la emisiunile cu cântec, dans şi voie bună.
Pe de altă parte, când oameni ca Angela Gheorghiu, Mircea Albulescu, Simona Noja, Grigore Leşe, Tudor Gheorghe sau Dorel Vişan produc, însumat, pe piaţa asta liberă şi capitalistă, audienţă mult mai mică decât aşa-zisele talente de pripa
