Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Dacă mi-aş asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi reducerea CAS

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Reducerea contribuţiilor sociale reprezintă un risc, însă ar fi cea mai binevenită măsură pentru a stimula economia pentru că munca este supraîmpovărată, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, relatează Mediafax.

"Sub nici o formă nu am spus că sunt împotriva reducerii CAS. Dacă ar fi să-mi asum un risc, merg mai departe şi fac o judecată mai clară. Dacă ar fi să-mi asum un risc pentru a stimula economia, cred că reducerea CAS ar fi cea mai binevenită, întrucât munca este supraîmpovărată", a spus Isărescu la Romania Financial Forum, eveniment organizat de Mediafax, în parteneriat cu BNR.

"Soluţiile par simple, cum ar fi contribuţiile sociale trebuie scăzute, impozitele trebuie scăzute, dar la a doua rundă de judecăţi constaţi că astea pot să eşueze după primele şase luni, pentru că nu le poţi finanţa. Reducerea CAS ar împinge creşterea investiţiilor în sectorul privat, dar ar însemna o resursă în minus pentru investiţiile publice. Orice investiţie neterminată este o resursă imobilizată. O ţară se dezvoltă sau îşi creşte nivelul de trai pe măsură ce-şi mobilizează resursele, nu le imobilizează. Prioritizarea investiţiilor este esenţială, dar să vedem ce înseamnă când ai 40.000 de proiecte nefinalizate", a afirmat ieri şeful băncii centrale.

Astăzi, Isărescu a lăsat să se înţeleagă că reducerea CAS ar fi o măsură benefică, ce ar stimula munca, în condiţiile în care există un raport defavorabil între numărul persoanelor angajate şi cele care beneficiază de protecţie socială.

"Raportul cheie sau locul unde se va realiza izbânda este raportul între munca şi protecţia socială în această societate, şi stiţi că este defavorabil", a mai spus Isărescu.

În opinia guvernatorului, numărul de contribuabili trebuie să fie mai mare decât al celor care beneficiază de impozitele plătite, dar în prezent sunt doar puţin peste patru milioane d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 47 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 55 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 3 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Topul Bookfest 2024: Care au fost cele mai vândute cărți la ediția din acest an

HotNews acum 38 minute
La ediţia a XVII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care s-a încheiat duminică la Romexpo, „Râsul dracului”, de Cristian Tudor Popescu, a fost cea mai vândută carte a editurii Polirom, urmată de volume semnate de Elif Shafak, Salman Rush

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Zelenski acuză China că „împiedică” țările să participe la summitul de pace privind Ucraina

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică China că încearcă să „împiedice” țările să participe la un summit de pace privind Ucraina, pe care Beijingul l-a criticat pentru că Rusia nu a fost invitată, potrivit AFP. Volodimir Zelensk

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 2 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și două de argint

HotNews acum 58 minute
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu nouă medalii în 11 probe (șapte de aur și două de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture allian

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°