Azi a murit Jobs, “ultimul răcnet” al tehnologiei, răpus de o bolă omenească. Şi o clipă cred că a murit omul care a dat ceva acestui cîntec căutat de mine, a făcut frumoasă şi normală scula de navigaţie. Asta e. Jobs şi-a făcut treaba, m-a sedus, mi-a dat o “fiară”. Dar niciodată n-a gîndit că o să trag de ea pînă-mi moare-n braţe, precum mi-a murit pisica. “Ultima lovitură”, “ultimul gadget” niciodată nu l-am avut. N-am trăit în “ultimul”. Primul iphone mi-a dat nelinişte. Uite că am rezistat fără. Uite că pot să respir fără, scrie Eugen Istodor pe blogul Uichendist.
Dacă rezişti primelor luni, uiţi de “ultimul” gadget, fiindcă deja se vorbeşte de copii, androide, clone, de ultimul ultimului gadget, şi-atunci lupta nu se mai dă cu tine, ci “pe piaţă”, în afara ta, dincolo de tine, e treaba lor. “Ultimul” nu există niciodată. Un “avorton” se vrea mereu primul şi e primul pentru cîteva clipe. E vedeta unei respiraţii. Respiraţie de marketing-publicitate.
Nu tu vînezi, cumperi, ci el te vînează, te cumpără. Jobs a “vrăjit-cumpărat” oameni. A făcut însă şi atractivă înstrăinătatea asta umană. Înstrăinare şi stranietate şi străinătate.
Rezişti. La început, trăieşti cu voluptate că ai scăpat, apoi ţi-e indiferentă lupta. E lupta lor, a dependenţilor, a celor pentru care gadget-ul e cel mai bun prieten. Pentru care sclipiciul, noutatea le vorbesc doar lor. Mie îmi spun ceva doar prietenii de sînge şi carne.
Privesc la telefonul cu care-mi sun prietenii, mă uit la computerul cu care lucrez. Au fost acum vreo trei ani “ultimul” răcnet. Şi uite că pot să am prieteni dedinainte ca sculele astea să fie “ultimele” şi să ajungă ruginite. Scula nouă nu-mi aduce un prieten bun. Darminte o reţea de socializare.
Prefer să coabitez cu “sculele”. Să am o intimitate cu gadgeturile. Telefonul mi-e lovit, zgîriat, computerul e măţos
