● Richard Cheese, Live at the Royal Wedding, Loungemart, 2011.
Nu există nici un gust sau teorie muzicală după care materialul şi artistul căruia îi dedic acest articol să se ridice măcar la nivelul genunchilor celorlalţi muzicieni recenzaţi în această rubrică (incluzîndu-i şi pe cei cărora le-am scris cronici aparent negative). Totuşi, în viaţa omului, simplu sau complicat, sărac sau bogat, la buzunar sau la spirit, „mai trebe şi de-astea“. Uneori sînt esenţiale pentru sănătatea minţii. Mai ales acum, cînd economiile stau să se întoarcă cu burţile în sus, preşedinţi şi parlamentari din toate zările (dar mai ales ale noastre) citează involuntar din Ferma Animalelor, lui Kissinger îi vine să-şi mănînce cartea, iar cartoforii fac pariuri pe falimente naţionale. Mai deunăzi, am fost în satul bunicilor şi am aflat de la un vecin octogenar că ne ducem naibii dacă nu iese la alegeri Partidul Poporului. M-am întors plîngînd; doar albumul comediantului Richard Cheese m-a putut scoate din cumplita depresie, aşa că am decis să-i dedic un articol.
DE ACELASI AUTOR Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Titlul Live at the Royal Wedding sugerează că albumul (de cover-uri) a fost înregistrat live la evenimentul monden al anului, nunta regală britanică de astă-primăvară. E improbabil să fi fost aşa, măcar pentru că Richard Cheese îi dedică Prinţului William piesa „Creep“ (Radiohead), iar printre piese mai scoate exclamaţii precum „Pippa, come over and undo my zippa!“. Dacă aş mai pune pe hîrtie cîteva exemple din astea, probabil ar suna drept mîrlănii mai degrabă decît mostre de umor, dar totul devine mult mai hazliu pe muzică, datorită contrastului dintre versurile/temele pieselor prelucrate şi stilul în care sînt cîntate, un tuxedo swing tributar lui Sinatra şi amicilor săi. Trupa de acompaniament a lui Cheese poartă numele Lounge Against