Lifestyle şi Gesamtkunstwerk

Scriu de cîţiva ani despre Festivalul Enescu. L-am observat în diferite ipostaze, l-am analizat şi comentat. Însă niciodată nu mi s-a mai întîmplat să fiu atît de sigur că asistăm la o „năpîrlire“ benefică a sa, la o schimbare pozitivă de paradigmă. Acest lucru m-a făcut să vreau să înţeleg cum anume s-a realizat această modulaţie de la hard power la soft power, de la propagandă la lifestyle, de la eclectism la unitate. Fragmentele de mai jos constituie o primă încercare de a surprinde şi explica cîteva dintre schimbările majore ale fenomenului socio-cultural care poartă numele de Festivalul „George Enescu“.

Clarificarea formatului

Festivalul a fost creat cu intenţia vădită de a face cunoscută lumii muzica şi personalitatea lui Enescu. Această linie de forţă s-a menţinut în permanenţă, dar, cu timpul, ea a suferit o transformare: a pornit de la geniul lui Enescu, de la o propagandă de tip eroic şi a ajuns la simbolul Enescu, emblematic pentru un anumit stil de viaţă al contemporaneităţii, stil care evidenţiază valorile seriozităţii atitudinii, perenităţii culturii, elaborării profesioniste, continuităţii istorice şi plenitudinii individuale.

Cred că un ingredient important al acestui simbol l-a constituit noua imagine vizuală a festivalului. Nu e din familia figurilor cu ştaif, încrezute, dar nici nu atinge tărîmul sexy ori star. Nu mai avem poza meditativă în sepia a geniului Enescu, ci mai mult o hieroglifă a unui om care pare adîncit, cu modestie, în înţelegere. Mai mult, pare că Enescu ascultă cu atenţie ceva sau pe cineva. Cred că această postură a capului uşor înclinat spre dreapta e foarte importantă şi aduce cu sine o deschidere interioară a publicului: publicul se simte ascultat. Astfel, Enescu redevine în imagine omul care a fost în viaţă: modest, generos şi mereu aproape de semeni, săritor. Imaginea