Gabriel Mărculescu, Ion Grafi şi Ion Bărzăianu, inculpaţi în megadosarul privind maşinile furate din străinătate şi vândute legal în România, sunt la un pas de a fi puşi în libertate. Decizia le-a aparţinut magistraţilor Tribunalului Bucureşti, care au decis ca cei trei să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 30.09.2011 până la data de 29.10.2011, inclusiv. În acest dosar a apărut şi numele fostului portar al echipei de fotbal Dinamo, constănţeanul Cristi Munteanu, care a fost săltat de mascaţi şi dus în Capitală pentru audieri.
Pe data de 29 septembrie, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 63965/3/2011, cu obiect „prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)". Părţi în acest dosar sunt, potrivit datelor oficiale: Cornel Constantin Niculoiu, Ion Hristache, Vasile Adrian Păun, Marian Aurel Petre, Cristian Hurmuzache, Adrian Vlăsceanu, Florin Cojocaru, Gabriel Mărculescu, Ion Bărăianu Ion, Grafi Ion şi Constantin Strugaru, în calitate de inculpaţi. Ulterior analizării documentelor din dosar, judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis în parte propunerea procurorilor „dispunând prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor Niculoiu Constantin Cornel, Hristache Ion, Păun Adrian Vasile, Petre Aurel-Marian, Hurmuzache Cristian, Vlăsceanu Adrian, Cojocaru Florin şi Strugaru Constantin pe o perioadă de 30 zile, de la data de 03.10.2011 la data de 01.11.2011, inclusiv". Mai mult decât atât, instanţa de judecată a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaţilor Gabriel Mărculescu, Grafi Ion şi Ion Bărzăianu cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 30.09.2011 până la data de 29.10.2011, inclusiv. „În baza art.1451 al