O casă care ascunde un sac de poveşti rupe din frumosul peisaj de la începutul Copoului, în vecinătatea-i aflîndu-se Biblioteca Centrală, Universitatea, Palatul Copiilor şi Şcoala fiilor de militari, toate monumente istorice renovate în anii din urmă. Este vorba de clădirea care a fost numită, ani la rînd, „Casa Conachi“ – în mod eronat, după cum a demonstrat cercetătorul Ion Mitican (Urcînd Copoul cu gîndul la Podul Verde, Tehnopress, 2006, 154-160). Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi, Vasile Munteanu, explică această confuzie prin „haosul urbanistic“ care a existat în trecut în urbea Moldovei.

DE ACELASI AUTOR Clopotniţa Bisericii Sf. Spiridon din Iaşi Casa lui Ibrăileanu din Iaşi Mărirea şi decăderea Hanului Trei Sarmale Biserică din vremea lui Vasile Lupu, renovată din fonduri europene Ridicat la începutul secolului al XIX-lea, imobilul a fost vîndut, pe la 1830, de vorniceasa Elena Hrisoverghi, vistiernicului Alecu Sturza, care a reconstruit-o din temelii. În impunătorul palat, soţia lui Alecu, Elena, împreună cu cumnata sa, Marghioliţa, organizau petreceri de soi, despre ambele femei gura lumii povestind că nu erau dintre cele mai credincioase soţilor lor. Cum roata se întoarce, Elena a ajuns văduvă şi săracă şi a vîndut casa, în 1852, ministrului de Finanţe al Moldovei, Scarlat Rosetti. Şi noul proprietar avea un viciu, jocul de cărţi, şi, pentru că pierdea destul de des, nu ezita să-şi achite datoriile punînd drept rămăşag onoarea nevestei. „Atunci cînd după asemenea decontări dînsa se întorcea acasă, încărcată şi cu daruri, el o întîmpina bucuros că putea s-o mizeze din nou“, scrie, cu umor, Mitican. Implacabil, stăpînul palatului s-a schimbat, intrînd pe mîinile unui moşier din Neamţ, Grigore Balş, care, la rîndu-i, l-a vîndut în 1866 lui Frederich Carl Müller, un negustor de instrumente muzi