Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ataşatul român al Internelor la Paris: Cifra avansată de Franţa privind infracţiunile românilor, abstractă

Publicat in Gandul, joi 6 octombrie 2011 ·

Subcomisarul de poliţie Cătălin Chiriac, ataşat de Afaceri Interne la ambasada României la Paris, afirmă, într-un interviu la RFI, că furturile de telefoane mobile, la bancomate, furturile de maşini sunt faptele comise cel mai des de infractorii români din Franţa.

În opinia oficialului român, cifra avansată de oficialii francezi privind infracţiunile comise de români este "oarecum abstractă şi nu prezintă imaginea reală a delincvenţei, în general".

În ce priveşte cifrele avansate de oficialii francezi, Cătălin Chiriac precizează că sunt trei situaţii distincte: statisticile relative prezentate de Poliţie şi Jandarmerie, cele mai mediatizate şi care au ca bază interpelările zilnice cu autori români, statisticile justiţiei franceze, care au o notă concretă, fundamentate de hotărârile definitive de condamnare pronunţate împotriva cetăţenilor români, respectiv statisticile din raportul anual publicat de Observatorul Naţional al Delincvenţei şi Răspunderii Penale (ONDRP), statistici care pot fi interpretate diferit, deoarece comasează statisticile poliţieneşti şi cele din justiţie, respectiv declaraţiile victimelor referitor la naţionalitatea prezumtivă a autorilor necunoscuţi.

"În concluzie, subiectul cifrelor este foarte vast şi dificil de interpretat, întrucât, spre deosebire de alte ţări europene, legile naţionale franceze şi în special Comisia Naţională de Informatică şi Libertăţi (CNIL), nu permit crearea de baze de date privind infracţionalitatea având ca şi criterii de căutare cetăţenia, etnia etc. Având în vedere aceste restricţii, autorităţile franceze au motivat cu ocazia întâlnirilor bilaterale că cifrele prezentate au fost extrase din bazele de date aparţinând Poliţiei şi Jandarmeriei franceze «cu penseta», pentru fiecare perioadă de referinţă, precizându-se că instrumentul folosit în cazul de faţă este o metodă index, folosită încă din an

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 43 minute
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 42 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 19 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 4 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°