Retailerul german Lidl anunţă deschiderea primelor magazine construite de la zero în România
Lidl va inaugura luni, 10 octombrie, primele 11 magazine ale sale construite de la zero, care se vor adauga reţelei de 107 magazine ale reţelei Plus, achiziţionate de la grupul Tengelmann în 2010. Anunţul a fost făcut de reprezentanţi ai companiei.
Astfel, Lidl va deschide în Bucureşti două magazine, şi câte unul în Câmpulung, Drăgăşani, Focşani, Giurgiu, Piteşti, Şelimbăr (Sibiu), Timişoara, Turda şi Zalău.
"Deocamdată ne focusăm pe dezvoltarea reţelei. Rezultatele financiare nu le putem comenta în momentul de faţă. În ultimele luni am angajat 800 de persoane", a declarat Gabor Teleki, membru al Consiliului de Conducere.
Oficialii companiei sunt reţinuţi şi nu au dorit să facă publică valoarea investiţiilor făcute în noile magazine.
Retailerul mai are alte 17 magazine în stadiul de construcţie, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe, care vor fi deschise pe parcursul acestui an şi în 2012. "O parte din aceste 17 magazine vor fi deschide în acest an. Spre exemplu, magazinul din Bucureşti situat pe strada Ziduri între Vii este finalizat în proporţie de 80%, iar cel de pe strada Doina este în fază de construcţie", a declarat Sergiu Fala, directorul de expansiune al Lidl România.
Următoarele unităţi Lidl construite de la zero care vor mai fi deschise:
1. Bucureşti (strada Ziduri între Vii)
2. Arad (Calea Aurel Vlaicu)
3. Bistriţa (Calea Moldovei)
4. Craiova (strada George Enescu)
5. Constanţa ( pe strada Baba Novac şi strada Soveja)
6. Iaşi (strada Pantelimon Halipa şi strada Vasile Lupu)
7. Moineşti (strada Căpitan Zăgănescu)
8. Oneşti (strada Cireşoaia)
9. Paşcani (strada Moldovei)
10. Petroşani (strada Oituz)
11. Ploieşti (B-dul Republicii)
12. Râmnicu Vâlcea (st