Mesajul a fost trimis. Multumesc!

900 de cadavre au fost descoperite la Tripoli în gropi comune

Publicat in Gandul, joi 6 octombrie 2011 ·

Două gropi comune în care sunt aproximativ 900 de cadavre au fost descoperite la Tripoli, anunţă un oficial din cadrul serviciilor de securitate libiene, citat de AFP.

"Informaţiile date de martori ne-au permis să descoperim două gropi comune cu victime ale fostului regim", anunţă Naji al-Isaui, un oficial din cadrul serviciilor de securitate libiene.

Aproximativ 200 de cadavre au fost descoperite în prima groapă comună, în zona Gargaresh, la şapte kilometri de centrul oraşului Tripoli. Alte 700 de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din Birasta Milad, la zece kilometri de centrul oraşului.

Isaui nu a putut oferi detalii despre circumstanţele în care au murit cele aproximativ 900 de persoane pe care le-a prezentat ca fiind victime ale fostului regim Muammar Kadhafi.

Jurnaliştii au putut vizita groapa descoperită în zona Gargaresh, un medic legist afirmând că cel puţin două cadavre prezintă urme de gloanţe.

Pe 25 septembrie, autorităţile Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) au anunţat descoperirea resturilor a peste 1.700 de deţinuţi executaţi în 1996 în celebra închisoare Abu Salim din Tripoli.

Două gropi comune în care sunt aproximativ 900 de cadavre au fost descoperite la Tripoli, anunţă un oficial din cadrul serviciilor de securitate libiene, citat de AFP.

"Informaţiile date de martori ne-au permis să descoperim două gropi comune cu victime ale fostului regim", anunţă Naji al-Isaui, un oficial din cadrul serviciilor de securitate libiene.

Aproximativ 200 de cadavre au fost descoperite în prima groapă comună, în zona Gargaresh, la şapte kilometri de centrul oraşului Tripoli. Alte 700 de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din Birasta Milad, la zece kilometri de centrul oraşului.

Isaui nu a putut oferi detalii despre circumstanţele în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 37 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 10 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 3 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°