Locuitorii din Iaşi racordaţi la sistemul de termoficare vor avea din nou de apă caldă, începând de sâmbătă dimineaţă, după mai mult de o lună, după ce Primăria a ajuns la un acord cu Romgaz privind achitarea facturilor restante, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a anunţat, vineri după-amiază, că Romgaz a reluat, vineri, începând cu ora 16.00, furnizarea de gaz metan către CET Iaşi, astfel că începând de sâmbătă dimineaţă, cele 55.000 de familii din Iaşi racordate la sistemul de termoficare vor avea apă caldă.
Reprezentanţii primăriei susţin că, din momentul în care se deschide robinetul de gaz, procedurile de reluare a furnizării de apă caldă se întind pe durata a cel puţin 12 ore.
Potrivit primarului Gheorghe Nichita, Romgaz urmează să primească zece la sută din datoria totală a CET, adică aproximativ 4,4 milioane de lei.
Totodată, conform înţelegerii între municipalitatea ieşeană şi Romgaz, Primăria Iaşi va trebui să achite în avans factura pentru consumul zilnic de gaz înregistrat de CET Iaşi.
Pe de altă parte, Primăria Iaşi continuă negocierile cu firma franceză Dalkia, în vederea semnării unui contract de prestări-servicii între cele două părţi privind serviciul de termoficare.
Începând cu 6 septembrie, aproximativ 55.000 de familii din Iaşi nu au apă caldă, după ce societăţile Romgaz Mediaş şi E.ON Gaz au decis sistarea gazului metan furnizat către CET Iaşi, din cauza restanţelor.
CET Iaşi înregistrează datorii către Romgaz şi E.ON Gaz în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, iar din cauza încasărilor mici de la populaţie nu a putut respecta calendarul privind eşalonarea plăţilor.
Datoriile populaţiei către CET se ridică la 95,2 milioane de lei.
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a afirmat că municipalitatea continuă procedurile pentru concesio