Formula cu dedicaţie e un clişeu destul de transparent al limbajului politic şi jurnalistic actual. Pe lângă sensurile curente (de exemplu, cel în care dedicaţia e materializarea în scris a unei destinaţii: cărţi cu dedicaţie) şi fără legă tură cu cele adăugate prin calc semantic după termenul englezesc dedication (din cauza căruia dedicaţia e, tot mai des, un echivalent pentru „dăruire”: un profesionist cu dedicaţie), formula a că- pătat un sens ironic, fals eufemistic, cu referire la licitaţiile sau deciziile trucate, orientate de la bun început în favoarea unei persoane sau a unei firme, instituţii etc.

Exemplele acestei folosiri abundă în presa actuală: „Adio licitaţii cu dedicaţie” (Jurnalul naţional, 27.09.2011); „Contractele cu dedicaţie, blocate” (TVR1, Telejurnal, 26.09.2011); „Bani de la Guvern, dirijaţi cu dedicaţie de secretarul de stat” (România liberă, 7.06.2011) etc. Cum se vede din citatele de mai sus, formula poate fi folosită adverbial, pentru descrierea unei acţiuni (a atribui cu dedicaţie) sau, mai des, ca atribut pentru un nume de acţiune sau de rezultat al acţiunii (concurs cu dedicaţie, contract cu dedicaţie etc.). Construcţia se poate folosi fără determinări, ca o caracterizare generală a tipului de ilegalitate, dar poate conţine şi precizarea destinatarului: „Post cu dedicaţie pentru fata mamei” (Adevărul, 18.05.2011).

Dicţionarele noastre mai vechi consemnau sensuri mai abstracte şi mai generale ale cuvântului dedicaţie: în dicţionarul academic şi latinizant al lui Laurian şi Massim (1871), termenul, în forma dedicaţiune, era explicat prin lanţ de sinonime aproximative: „închinăciune, consecraţiune, auguraţiune, inauguraţiune”. În DEX 1998, definiţia cuvântului devenise destul de concretă şi restrictivă: „text scris pentru cineva pe o carte, pe un album etc. în semn de omagiu sau de afecţiune”. În comunicarea curentă din ult