Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce zice IPJ Constanţa despre jandarmii agresaţi la Siminoc

Publicat in Ziua Constanta, vineri 7 octombrie 2011 ·

Doi luptători ai Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis" Constanţa au fost agresaţi de un individ certat cu legea. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, incidentul a avut loc în seara zilei de 5 octombrie, ora 20.30, la intrare în localitatea Siminoc.

Poliţiştii din Murfatlar au fost sesizaţi prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la intrare în localitatea Siminoc a avut loc o altercaţie la care au participat mai multe persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit, potrivit primelor verificări efectuate, că doi bărbaţi, unul de 40 de ani şi celălalt de 28 de ani, ambii din Medgidia, în timp ce se deplasau de la locul de muncă spre domiciliu, cu autoturismul condus de cel din urmă, pe DN 22, au fost şicanaţi în trafic de conducătorul unui alt autoturism, pe tronsonul situat între localităţile Valu lui Traian şi Murfatlar. Mai mult, la intrarea în localitatea Siminoc, conducătorul acestui autoturism a depăşit autovehiculul în care se aflau cei doi, a oprit brusc şi i-a blocat, iar în spate a oprit o altă maşină, din care au coborât patru persoane. Indivizii, folosindu-se se obiecte contondente, i-au agresat pe cei doi ocupanţi şi au provocat distrugeri autoturismului, după care au fugit. În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii, a fost identificat în trafic, Ionuţ D., de 32 de ani, din Murfatlar, în timp ce conducea pe o stradă din localitate, unul din autoturismele semnalate la locul incidentului. Suspectul a fost condus la sediul unităţii de poliţie pentru cercetări, iar în urma investigaţiilor acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi tâlhărie. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, identificarea tuturor participanţilor şi stabilirea gradului d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 36 minute
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 59 minute
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 3 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Vremea

București
acum

26°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

20°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°