Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MUZICĂ. Final grandios cu Haydn

Publicat in Observator Cultural, vineri 7 octombrie 2011 ·

Acum aproape două săptămîni, Festivalul Enescu îşi încheia somptuos concertele de la miezul nopţii cu cele două oratorii germane ale lui Haydn, Creaţiunea (vineri, 23 septembrie) şi Anotimpurile (sîmbătă, 24 septembrie). Un final care venea în prelungirea concertului Mozart oferit de Ton Koopman şi Orchestra Barocă din Amsterdam, aducînd pe scenă unul dintre puţinele ansambluri specializate în interpretarea istorică a muzicii clasicismului şi a perioadei de tranziţie de la baroc la clasicism: Orchestra of the Age of Enlightenment, însoţită de Choir of the Enlightenment. Aşa cum observam încă din avanpremiera festivalului, Creaţiunea a fost prezentă şi în programul ediţiei din 2009 (varianta engleză, în interpretarea lui Marc Minkowski şi Les Musiciens du Louvre). Decizia reluării oratoriului anul acesta n-a fost cea mai originală cu putinţă, dar integrarea acestuia într-o microserie Haydn şi ideea de a aduce la pupitrul aceleiaşi orchestre doi dirijori foarte diferiţi cum sînt Trevor Pinnock şi Ádám Fischer au recontextualizat în chip fericit lucrarea în acest final de festival. Zic foarte diferiţi, fiindcă Trevor Pinnock este un veteran al interpretării istorice a barocului, clavecinist la origine, dar cu o carieră prodigioasă de interpret al muzicii lui C.P.E. Bach, Mozart şi Haydn, la pupitrul ansamblului The English Concert, alături de care a înregistrat integrala simfoniilor Sturm und Drang ale lui Haydn. Ádám Fischer abordează repertoriul clasic din direcţia unei formaţii tradiţionale de dirijor, a semnat la rîndul său o integrală a simfoniilor lui Haydn alături de Orchestra Austro-Ungară Haydn (pe instrumente moderne), dar, spre deosebire de alte nume majore din mainstreamul muzicii clasice, a păstrat o atitudine deschisă faţă de ideea interpretării istorice, aşa cum o arată şi concertul de faţă. Aşa cum era de prevăzut, cele două concerte au fost sensi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum o ora
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 46 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 28 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Mugur Tolici, director HR, BNR: Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, am avut 85 de candidaţi pentru 7 posturi

Mediafax acum o ora
Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, susţine Mugur Tolici, directorul departamentului de resurse umane al BNR, care argumentează că s-au prezentat 85 de candidaţi pentru 7 posturi în cadrul unui concurs organizat de Banca Naţion

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°