Sansele lui Cartarescu au fost analizate cu suficient discernamint, pentru ca un eventual esec sa nu trezeasca zimbete condescendente printre confrati. Ma asteptam ca in Romania decernarea Premiului Nobel pentru literatura, la care au fost nominalizati si doi scriitori romani de marca, Mircea Cartarescu si Andrei Plesu (despre nominalizarea lui Plesu am aflat mai tirziu), sa creeze, la nivelul mass-media, o adevarata psihoza. Din fericire, nu s-a intimplat asa. Presa a avut o atitudine decenta fata de acest subiect. L-a abordat de la distanta, fara efuziuni de prisos, cu o detasare realista, trecind in revista protagonistii, fara sa insiste prea mult asupra sansei sau nesansei pe care ar avea-o fiecare dintre cei doi nobiliabili romani... De fapt, s-a vorbit mai mult despre Mircea Cartarescu, numele lui Plesu aproape ca nici n-a fost pomenit. Nu au fost puse, de data aceasta, accente patetice vizavi de opera cartaresciana, desigur de certa valoare, nici despre nedreptatea care i s-ar face daca n-ar lua acest premiu fastuos. Ci, dimpotriva, as putea spune, presa a fost rezervata... Sansele lui Cartarescu au fost analizate cu suficient discernamint, pentru ca un eventual esec sa nu trezeasca zimbete condescendente printre confrati. Am impresia ca redactorii care se ocupa de stirile culturale, unii specializati, altii mai putin, si-au insusit citeva invataturi din esecul alegerilor prezidentiale din 2008, cind, pentru o noapte, Mircea Geoana a "devenit" presedintele Romaniei, sarbatorind evenimentul cu mult fast, pentru ca a doua zi sa atinga limitele penibilului... Dusul rece care a urmat nu l-a determinat sa-si revina. A urmat povestea lamentabila cu furtul voturilor, cu manipularea si flacara violeta... Modul acesta de manifestare infantil triumfalist devenise un fel de datum pe scena romaneasca. Fapte similare s-au intimplat nu numai in viata noastra politica, ci si