Faptul că un post de televiziune se transformă în partid nu trebuie să mire.

Partidul Poporului caută poporul partidului. O face agresiv, la limita grotescului, printr-un cocktail de mesianism speluncoid, demagogie galopantă, şuşanea festivistă şi folclor de tranziţie gata să promită raiul în fiecare frază. În mod normal, nicio construcţie politică nu poate izbândi dacă fondatorul ei e flancat ideologic de Sorin Ovidiu Bălan şi Florin Condurăţeanu. Numai că România e un spaţiu unde miracolul e cerşit pretutindeni şi de la oricine. Partidul Poporului făgăduieşte leacuri pentru toate relele şi pansamente pentru toate rănile, neuitând să adauge - produs obligatoriu în orice meniu axat pe revanşă - întemniţarea celor vinovaţi de prăbuşirea ţărişoarei. Cine sunt aceştia? Ciocoii, vezi bine. Şi cine sunt ciocoii? Toţi cei spre care se pot canaliza nemulţumirile populare, de la preşedinte la primar şi de la şeful Federaţiei de Fotbal la directorul de bancă surprins în supermarket cu jambon spaniol în loc de salam cu zgârciuri.

Faptul că un post de televiziune se transformă în partid nu trebuie să mire. Iar echivalarea partidului cu o tejghea unde se distribuie de toate, nici atât. Aşa se întâmplă când cei săraci cu buzunarul fac corp comun cu cei săraci cu duhul. Partidul Poporului e o apariţie care speculează, în haine noi, vaste resurse de naivitate populară. El e, la drept vorbind, continuatorul jocurilor piramidale care au scuturat România în anii nouăzeci. Caritas, Gerald, FNI şi celelalte forme de brigandaj organizat seamănă întru câtva cu ghişeul din spatele căruia pândeşte rictusul de rozător cu probleme la suprarenală al lui Dan Diaconescu. Ocrotit de autorităţi, Ioan Stoica oferea de opt ori suma depusă la Caritas, omiţând să spună cum era posibil un atare artificiu. La rândul lui, Diaconescu înşiră acum kilometri de promisiuni şi face escaladă pe