Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMP LIBER Descoperiţi frumuseţile de la “poarta” Bucegilor

Publicat in Adevarul, vineri 7 octombrie 2011 ·

Plimbarea nu va fi deloc scumpă, indiferent că alegeţi să mergeţi cu maşina proprie sau cu mijloacele de transport în comun. Traseul Pietroşiţa-Moroeni-Lespezi, în lungime de 15 kilometri, poate fi parcurs pe jos fără probleme, dându-vă posibilitatea să aflaţi trecutul şi să vă bucuraţi de spendoarea naturii.

Ce poate fi mai frumos decât să profiţi de frumuseţea zilelor de toamnă şi să petreci un sfârşit de săptămână pe cărări de munte? Posibilităţile sunt multiple chiar şi pentru aceia dintre dumneavoastră care nu dispuneţi de autoturism proprietate personală. Excursia poate fi nu doar frumoasă, ci şi educativă, fiindcă puteţi explora toate obiectivele culturale care vă ies în cale.

Două muzee etnografice de mare valoare

Dacă vă urcaţi la primele ore ale dimineţii în trenul spre Pietroşiţa, aveţi suficient timp să ajungeţi până aproape de Cariera Lespezi din Bucegi şi să vă întoarceţi seara la Târgovişte. Traseul este unul deosebit, chiar dacă se simte destul de mult intervenţia omului asupra mediului. Prima oprire, o puteţi face la Muzeul Etnografic din Pietroşiţa, unde veţi descoperi tradiţiile populare munteneşti, păstrate până la cel mai mic detaliu. Apoi, la Moroeni, vă recomandăm să vizitaţi Casa Memorială “Alexandru Ciorănescu”, în care a funcţionat până de curând şi Primăria, deschisă publicului de marţi până duminică, între orele 10.00 – 17.00. Se pot vedea aici manualele şcolare semnate de Ion Ciorănescu (tatăl lui Alexandru Ciorănescu) şi o colecţie impresionantă de diplome acordate lui Alexandru Ciorănescu de instituţii superioare de învăţământ româneşti şi străine. Doi kilometri mai sus, ghidaţi de indicatoarele rutiere, pornim spre inima muntelui, pe traseul Gâlma-Dobreşti-Lespezi. Imediat ce traversăm pârâul Ialomicioara, putem alege să ne reculegem la Mănăstirea Ioan Iacob Hezevitul, singura obşte monahală pe stil vechi ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 53 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 41 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 30 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°