Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tim Cook şi Jonathan Ive, oamenii care trebuie să ţină Apple pe cursul stabilit de Jobs

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 7 octombrie 2011 ·

Steve Jobs lasă moştenire o afa­cere înfloritoare şi o companie cu o valoare de piaţă de 322,28 mi­liarde de dolari şi cu lichidităţi de peste 75 de miliarde de dolari, un adevărat imperiu care a revoluţionat industria IT. Apple are o reţea de peste 300 de magazine de retail răspândite în întreaga lume, la care se adaugă magazinele virtuale iTunes Store prin care se pot descărca piese muzicale şi cărţi.

În trecut, de multe ori deciziile luate de Steve Jobs au oferit impulsurile necesare companiei pentru a se dezvolta şi au in­fluenţat competiţia să reacţioneze. Calcu­latorul Apple II a revoluţionat computerele personale, Macintosh-ul şi software-ul lui de redactare şi editare a pus imprimanta pe birourile tuturor, iPod-ul a dominat piaţa muzicii portabile, iTunes a smuls controlul de vânzări de muzică al magazinelor de dis­curi, iPhone-ul creat de Jobs a zgu­duit lumea tele­foa­ne­lor mobile, iar iPad-ul a inau­gurat o no­uă cate­gorie de gadget-uri mo­bile de care consu­ma­torii nici nu ştiau că au nevoie.

Acum, compania se con­fruntă cu o com­pe­tiţie teribilă, venită mai ales din partea rivalului din ultimii ani, Google, dar şi a altor firme de ta­lie, precum Sam­sung sau Microsoft.

Prin urmare, Tim Cook a venit la condu­ce­rea Apple într-un mo­ment de răscruce şi are sarcina dificilă de a stabili strategia companiei după moartea lui Steve Jobs. Fost director opera­ţional al companiei, el contrastează într-o bună măsură cu caracterul exploziv al lui Jobs, iar apropiaţii îl caracterizează un "om cu picioarele pe pământ şi mai domol", scrie The New York Times. Mai mult, chiar dacă Cook va fi dispus să rişte la fel de mult ca Jobs, consiliul de administraţie al compa­niei va examina mişcările sale cu mai multă atenţie.

Totuşi, calităţile sale manageriale nu pot fi puse la îndoială. Tim Cook a venit în 1998 de la Compaq, la acea vreme cel

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 2 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 8 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 6 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România desface şampania, după ce Republica Moldova şi Ucraina au mai făcut un pas spre UE

Mediafax acum 5 ore
„Un moment istoric pentru R. Moldova - prima Conferinţă Interguvernamentală privind aderarea la UE, cu participarea PM Dorin Recean şi a colegilor mei Mihai Popsoi şi C. Hherasimov. Viitorul Republicii Moldova este în UE. România sprijină ferm R. Mo

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 6 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 7 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 7 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/28°
joi

17°/30°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/27°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/33°