În seria de autor Henry Miller de la Editura Polirom au apărut până acum "Sexus", "Plexus", "Nexus", "Primăvara neagră", "Zile liniştite la Clichy", "Coşmarul climatizat", "Tropicul Cancerului", "Tropicul Capricornului". Ultima, din serie, deocamdată, este "Lumea sexului". Un eseu care, poate, n-ar merita o abordare specială dacă n-ar explica gândirea lui Henry Miller. Multă lume s-a întrebat şi încă se mai întreabă de ce a recurs el atât de mult la sex în mare parte dintre cărţile sale. Eseul acesta poate, într-o oarecare măsură, să constituie o explicaţie.

Mai înainte simt nevoia să fac un rapel la memorie şi un fel de confesiune. M-am întâlnit cu scrisul lui Henry Miller îndată ce am început să ucenicesc la revista de politică externă "Lumea", la începutul anilor 70. Unul dintre membrii redacţiei a adus de la Paris, abia publicată într-o ediţie superbă, la Denoël, mi se pare, "Trilogia în roz" (Sexus, Plexus, Nexus), nişte volume uriaşe, cu coperţi de un galben agresiv. Le-am devorat cu toţii, multora nu le-au plăcut, unii chiar le-au socotit uşor porno. Sigur, în ce mă priveşte, am făcut o pasiune pentru acest autor, în anii care au urmat am încercat să fac rost de cât mai multe dintre cărţile sale, ajunsesem să am la un moment dat un raft întreg în biblioteca înălţată pe un unul dintre pereţii garsonierei din Şcoala Floreasca în care am trăit mai bine de douăzeci şi cinci de ani. Reciteam des volume sau fragmente din ele - nu numai pe cele impricinate - , mă chinuiam chiar să-l înţeleg şi în engleză, îl împrumutam rar, de teamă că volumele se vor pierde cine ştie pe unde (unul chiar s-a pierdut!), şi nu o dată recunosc că ademeneam domnişoare să le citesc anumite pasaje din autorul care le stârnea curiozitatea (şi despre care, fireşte, le vorbisem de la prima întâlnire!). Aflasem cam tot ce se putea afla despre Miller, începând cu faptul că era caprico