Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olympus propune din nou majorarea capitalului Prodlacta

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Grecii de la Olympus Dairy Industry Baraolt, care controlează un pachet de 23,45% din titlurile companiei Prodlacta Braşov, au solicitat convocarea unei Adunări Generale a Acţionarilor pe 7 noiembrie pentru majorarea capitalului social al companiei cu cel mult 13,53 milioane de lei. Motivul este, spun grecii, acoperirea lichidităţii negative înregistrată în primul trimestru.

Olympus Dairy Industry a cerut la jumătatea lunii aprilie recunoaşterea sa în AGA drept acţionar strategic care are resursele economice necesare pentru a ajuta Prodlacta să treacă de perioada de recesiune economică şi să-şi menţină poziţia pe piaţă. Pentru susţinerea Prodlacta, Olympus vrea să propună adoptarea unor planuri strategice operaţionale. Acţionarii au respins însă solicitarea.

Grecii au mai propus şi anul trecut o majorare de capital la Prodlacta cu 25,5 milioane lei, dintre care 6 milioane lei ar fi reprezentat aportul său, însă propunerea a fost de asemenea respinsă de ceilalţi acţionari ai firmei din Braşov.

Pierderile companiei braşovene Prodlacta SA au avansat în primele trei luni ale acestui an cu 55,35% faţă de perioada similară a anului trecut, crescând de la 523.934 de lei la 813.940 de lei, în condiţiile în care cifra de afaceri a companiei aproape că s-a înjumătăţit, scăzând de la 14,5 milioane de lei la 7,430 de milioane de lei.

Cel mai important acţionar al producătorului braşovean de lactate este Asociaţia Salariaţilor, care deţine 41,75% din acţiunile Prodlacta, în timp ce Olympus Dairy Industry Baraolt, parte a producătorului de lactate grec Tyras, are 23,45% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte AVAS, cu 18,14%. Grecii de la Olympus Dairy Industry Baraolt, care controlează un pachet de 23,45% din titlurile companiei Prodlacta Braşov, au solicitat convocarea unei Adunări Generale a Acţionarilor pe 7 noiembrie pentru majorarea capitalului

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 4 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 2 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 59 minute
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 6 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum o ora
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 55 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum o ora
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Șarpe uriaș descoperit într-un parc din orașul Simeria. Speriați, oamenii au sunat la 112

Adevarul acum 2 ore
A fost panică într-un parc din orașul Simeria, județul Hunedoara, unde un șarpe a fost descoperit în Parcul Unirii. Jandarmii au prins reptila. Ulterior, șarpele a fost eliberat în natură.

Vremea

București
acum

17°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°