Jurnalele intime din epoca nazistă publicate recent detaliază ceea ce oamenii au ignorat în mod conştient. În timp ce mulţi germani au pretins după război că nu au ştiut nimic despre crimele naziştilor, observaţiile critice ale lui Friedrich Kellner au arătat că acele informaţii erau accesibile, relatează Der Spiegel.

În penultimul an de război, propaganda i-a îndemnat pe germani să nu capituleze. Italia nu mai era aliatul Germaniei, iar armatele sovietice se apropiau de graniţele Poloniei, Ungariei şi României. Debarcarea aliaţilor în Franţa era iminentă. Vorbindu-le soldaţilor germani, Adolf Hitler a făcut apel la judecata lui Dumnezeu în discursul său de Anul Nou, marcând intrarea în anul 1944: "El ştie de ţelurile pentru care luptăm. Dumnezeu va continua să ne testeze până când va pronunţa sentinţa. Datoria noastră este cea de a ne asigura că nu părem prea slabi în ochii lui. Însă vom avea parte de o judecată plină de milă care se va numi "victorie" şi va reprezenta viaţa poporului german!".

Două persoane din Reich-ul German au notat părerile despre discursul lui Hitler şi despre sentimentele lui religioase în jurnalele lor. Primul dintre ei, Victor Klemperer, locuia cu soţia sa într-o "casă de evrei" din Dresda şi a scris în jurnal despre dictatorul german, folosind pentru acesta un pseudonim: "Nou: Karl a devenit credincios (Noua abordare izvorăşte din aproximarea stilului eclesiastic.)".

Pe de altă parte, Friedrich Kellner locuia împreună cu soţia sa într-un apartament oficial aparţinând instanţei judecătoreşti din Laubach şi a scris despre război în camera de zi: "Dumnezeu, a cărui batjocorire a făcut parte din politica tuturor Naţional Socialiştilor, este implorat de către Fuhrerul aflat la ananghie. Ce ipocrizie ciudată!"

Jurnalul scris de Klemperer, profesor de literatură care a fost concediat în Dresda, a fost publicat în 1995 cu